METAFORA SAFIRULUI: egoism, dragoste si creatie

Egoismul se traduce in dorinta de putere, bogatie, glorie, respect sau confort.  Aceste dorinte au dat nastere la conflicte si au fortat societatea sa se adapteze si sa evolueze. O mare parte a energiei acordate inventivitatii si creativitatii omenesti se naste din egoism.  Este perfect adevarat ca egoismul este capabil sa invinga lenea  si letargia. Avand in vedere ca e mai usor sa fii egoist  decat nobil sau curajos pentru a te ridica de pe canapeaua din fata televizorului, este evident ca egoismul este principalul element motivant al societatii. Pacat ca nu am gasit o trasatura mai nobila care sa ne justifice existenta.  "Productivitatea" egoismului este destul de mare , pacat insa ca tot egoismul dicteaza utilizarea "produselor".  Acest ciclu nefast asigura risipa si incetineste progresul actual. Guvernati de propriul egoism ajungem sa compromitem randamentul umanitatii, mai ales acum, cand traim intr-o societate dezorientata si bazata pe consum. Ce s-ar intampla daca "era egoismului" ar lua sfarsit?  Este foarte usor sa te pierzi in amanuntele lipsite de importanta dar confortabile ale vietii si sa scapi din vedere semnificatia propriei existente. Aici intervine dragostea, care desi acctioneaza in proportie mai mica, reuseste sa focalizeze constiinta omeneasca si sa ofere un scop individului. 

Dragostea se manifesta  prin pasiunea pura a creatorului sau afectiunea acordata unei alte fiinte. Exista infinite intensitati  si infinite nivele de intelegere ale acestui sentiment. In final,  scopul dragostei este creatia, iar calitatile operei produse sunt un rezultat direct al sentimentului  investit . Cat de pasionati suntem de munca pe care o facem? Cat de mult ne iubim partenerul sau copiii? Calitatea muncii, frumusetea relatiei si  caracterul copilului sunt rezultate directe ale dragostei acordate.

Propun urmatoarea teorie: Dragostea se manifesta atat in cantitate (timp) cat si  in calitate (intensitate). Intensitatea si calitatea sentimentului  au puterea sa treaca peste un prag si sa arda in esenta eterului care da nastere constiintei.  Cantitatea nu este o componenta la fel de relevanta a unui sentiment. Acesta este un fapt inteles mai putin de marea majoritate a oamenilor, deplina sa intelegere este impiedcata de dorinta egoista  de companie si comfort a oamenilor. O metafora usor de inteles este cea in care privim creeatia sau constiinta precum o piatra pretioasa. Piatra este frumoasa, si desi pare fragila la prima vedere, are o duritate enorma si se opune oricarei modificari in structura sa. Un safir, spre exemplu, este atat de dur incat putem zgaria un cui cu el. Oricat de mult am incerca, nu putem zgaria un safir cu un cui. Putem plimba cuiul pe suprafata pietrei timp de 100 de ani, fara a altera in nici un fel  aspectul sau.  Cuiul este sentimentul "cantitativ"  si putin intens. Oricat de mult am manifesta acest sentiment, el nu va avea nici un impact real asupra constiintei. In cel mai rau caz cuiul va lasa dare din propria substanta  pe suprafata safirului, insa acestea se pot indeparta cu relativa usurinta.  Acum, sa presupunem ca vrem sa slefuim suprafata safirului, pentru a-i oferi mai multa stralucire.  Evindent, pentru aceasta operatiune cuiul nu va fi niciodata suficient, oricat de insistenti am fi. In disperare, vom lua o pila metalica dura, si vom incerca sa slefuim piatra. Vom freca cu putere suprafata pietrei si vom observa ca dupa un timp singurul lucru care se va slefui este pila, datorita contactului cu safirul. Vom incerca cu smirghel si nu vom obtine nici un rezultat. De fapt, dupa ce vom studia putin problema vom invata ca singurul lucru cu care putem slefui un safir este un diamant. Nimic altceva nu este destul de dur. Odata ce avem o pila cu diamant, safirul se va slefui  foarte repede. In sfarsit am gasit un element destul de dur pentru a modela creeatia noastra.  Procesul de slefuire este intens si de scurta durata. Odata ce se incheie, suprafata safirului va fi perfect neteda. Oricat de mult am am continua sa slefuim piatra, nu vom obtine nicodata o suprafata mai neteda sau mai frumoasa. Si in aceasta situatie cantitatea devine irelevanta.  In acelasi fel, intensitatea unui sentiment pare sa fie tot ceea ce conteaza. Puterea dragostei  se ascunde deci in acele momente intense si unice in care aceasta perfectioenaza obiectul iubit sau creaza ceva nou si original, ceva capabil sa evoce natura cea mai profunda a creatorului sau. Ar trebui sa fim mai "intensi", sa traim mai mult in moment si sa realizam ca o secunda bine traita poate conta mai mult decat un an. Trebuie sa ne alegem momentele cu atentie, sa nu risipim in mod nejustificat propria energie si atunci cand avem oportunitatea de a adauga o noua fateta slefuita  sa nu ezitam.  Cea mai mare crima este sabotajul acestui proces creativ prin introducerea fricii, urei , suferintei si chiar a egoismului.

                Daca egoismul creaza cantitativ si prin cantitate iar dragostea creaza calitativ si prin calitate, atunci concluziile devin importante. Egoismul il folosim in aproape orice aspect al vietii noastre, in timp ce dragostea doar in aspectele cele mai personale si intime. Acest lucru inseamna ca acctionam cantitativ in general si calitativ doar in anumite situatii, care implica dragoste si pasiune.  Poate avem nevoie de mai multa dragoste in guvernarea acctiunilor cotidiene, pentru a introduce calitatea si a evita risipa de energie. De celalalta parte, trebuie sa intelegem mai bine egoismul in relatiile sentimentale si in procesele creative. Intelegand slabiciunile partenerului sau ale propriei gandiri, avem privilegiul de a le corecta sau macar de a imbina calitatea cu cantitatea si deci a amplifica experienta creatiei constiente.     Poate ca ar trebui sa fim mai egoisti in dragoste si mai iubitori in viata cotidiana banala pentru a uni avantajele cantitatii cu cele ale calitatii si a re-echilibra o lume aflata in descompunere datorita milioanelor de interese individuale, superficiale si contradictorii.

      Bucurati-va de fiecare secunda de dragoste si nu irositi nici o clipa, pentru ca fiecare clipa poate contine ascunsa in sine insasi esenta universului . Nu avem dreptul sa irosim dragostea, si cei destul de norocosi sa fie indragostiti sau sa-si cunoasca fara indoiala pasiunille, au datoria si responsabilitatea sa acctioneze in consecinta, fara ezitari si balbaieli.  Trebuie sa avem mai intai curaj, pentru a avea orice alta virtute.