SAY CHEESE!! :Branzeturile romanesti traditionale

    Pentru ca nimic nu se compara cu urda de vaca, telemeaua de oaie, si casul propaspat sau afumat, facute din lapte proaspat si prin metode traditionale, cred ca este cazul sa acordam mai multa atentie branzeturilor traditionale romanesti. Piata este acum invadata de tot felul de produse precum branza topita, cascavalul feliat, "creme" de branza si chiar branzeturi romanesti, produse industrial in cuve de sute de kilograme, cu lapte mai putin proaspat, amestecat din diverse surse, cu mai multe saruri de topire sau chiar aditivi alimentari. Aceste produse le consumam din comoditate si, desi au un pret similar sau chiar mai mare decat produsele traditionale cumparate din piata de la taran, nu au nici pe departe acelasi gust si aceeasi calitate. Locuri de unde putem cumpara produsele autohtone mai putin "industrializate" exista chiar si in magazinele mari, insa nu la raftul cu lactate ambalate si frumos colorate. Poate ca ar trebui sa cumparam mai des aceste branzeturi si sa sustinem astfel micii producatori. Ar fi pacat sa dispara de pe piata produsul traditional.

Valoarea energetică a brânzeturilor este condiţionată de conţinutul de grăsime al produsului.
• Brânza de vaci din lapte smântânit - 970 Kcal/Kg
• Urda - 1360 Kcal/Kg
• Brânza telemea - 2720 Kcal/Kg
• Brânza de burduf - 3650 Kcal/Kg
• Caşcaval de Penteleu -3740 Kcal/Kg




Am gasit si cateva articole interesante pe net:

http://www.gandul.info/reportaj/brandurile-ciobanului-dobrogea-286206
http://www.lacucina.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=93&Itemid=85
http://www.fermierul.ro/modules.php?name=News&file=print&sid=484
http://www.citynews.ro/cluj/eveniment-29/ambasadorul-frantei-impresionat-de-branza-de-capra-60495/

30 de minute cu Bob Dylan

   Robert Allen Zimmerman, sau "Bob Dylan" asa cum s-a auto-denumit, s-a nascut pe data de 24 mai 1941 in Duluth Minnesota, intr-o familie de evrei relativ saraci.  A avut o copilarie aproape obisnuita, si petrecea foarte mult timp ascultand radioul sau discurile noi aparute. In liceu a intocmit doua formatii: "The Shadow Blasters", care a durat relativ purin si "The Golden Chords" care a fost mai longeviva, facand cover-uri dupa melodiile timpului.

    La varsta de 18 ani Zimmerman se inscrie la universitatea din Minnesota, unde dezvolta o pasiune pentru muzica folk. Incepe sa cante la o cafenea de langa campus si participa la turul local de muzica folk. Acum, Zimmerman devine nemultumit cu propria identitate, si se auto-denumeste "Bob Dylan". In anii '60, tanarul Bob Dylan devine vocea unei generatii iar melodiile sale revolutionare si mistice vorbeau tinerilor din lumea intreaga. El renunta la facultate la sfarsitul primului an si se muta in New York in faimosul Greenwich Village ( pe vremea aceea centrul cultural si creativ al intregii planete) in 1961. Faima sa se amplifica acum exponential, ridicandu-l pe Dylan la statutul de "guru" al miscarilor populare specifice deceniului. Melodii ca "Times, they are changin' ", "Like a rolling stone" sau "Blowing in the wind" devin cunoscute peste tot in lume. In anii '60 si '70 Dylan sufera mai multe "crize" de personalitate, datorate stresului si presiunii constante. Fiecare miscare a sa era urmarita cu atentie de milionane de oameni...In cartea sa "Chronicles - Volume 1", artistul afirma ca a creat intentionat melodii si albume proaste, a incercat sa-si pacaleasca fanii pozand drept un zionist si a vrut sa fie "coborat" de la statutul de lider al miscarilor liberale. Nu se considera atat de special incat sa fie venerat si nu-si dorea rolul de "voce a unei generatii". In deceniile care urmeaza, in ciuda unor depresii profunde suferite pe plan creativ si emotional, Dylan continua sa compuna muzica de calitate, fiind castigatorul mai multor premii Grammy. In 1991 Bob Dylam primeste "Grammy Lifetime Achievement Award" (premiu inmanat de Jack Nicholson).
    In anii '90 legenda Bob Dylan a continuat sa se propage, artistul producand muzica de top. In prezent, la varsta de 68 de ani Bob sustine inca concerte in intreaga lume ( chiar anul acesta a avut un tur european, si imi pare nespus de rau ca nu am putut ajunge la un concert). Dupa o cariera muzicala de 50 de ani, Bob Dylan este fara indoiala cel mai important si influent muzician in viata, fiind totodata una dintre personalitatile marcante ale secolului 20. Doresc sa-mi exprim  admiratia pentru acest om, care a dus in spinare fortat multe "responsabilitati" si care acum afirma ca ar vrea sa ramana in amintirile noatre nu ca fiind definit de rolurile care i-au fost atribuite de-a lungul vretii, ci ca un simpu om, care a iubit cu toata fiinta un alt om (fosta sa nevasta, Sarah Dylan).

Am pus aici cateva link-uri cu piesele cele mai semnificative ale lui Dylan. Nu stiu daca o sa se vada ca link-uri directe. ( Sunt foarte multe,....am ales cateva, iar unele sunt cover ). Enjoy:


http://www.youtube.com/watch?v=RwWsOGln6x0
 I WANT YOU

http://www.youtube.com/watch?v=mGlmxujJ5y8  
TIMES, THEY ARE CHANGING

http://www.youtube.com/watch?v=uWvh4S3YWVo&feature=related 
BLOWIN' IN THE WIND

http://www.youtube.com/watch?v=Yu0SQrAX9u0&feature=related
LIKE A ROLLING STONE

http://www.youtube.com/watch?v=LwcJQEJWV_E&feature=fvw
LAY LADY LAY

http://www.youtube.com/watch?v=6JgIIGgxymU&feature=related
KNOCKIN' ON HEAVEN'S DOOR

Emotiile noastre chimice

     Pozitia stiintifica (bio-chimie si neurologie) fata de sentimente este una destul de clara: Orice traire este o secventa complexa de sinapse, care apeleaza la memorie si uneori la creativitate pentru a genera un raspuns comportamental si fiziologic mai mult sau mai putin placut. Conform studiilor bio-chimice putem deveni relativ usor dependenti de anumite sentimente, asociate cu secretia diferitilor neurohormoni, enzime, etc. care stimuleaza un raspuns fiziologic. Cu alte cuvinte, cu cat suntem mai tristi,...cu atat vom genera mai multe substante asociate cu acest sentiment si vom prelungi efectul sau, devenind totodata mai predispusi la depresii si efecte daunatoare de lunga durata. Devenim intr-un fel drogati, organismul obisnuindu-se cu "doza zilnica" de melancolie. Deci, organismul sufera modificari in dinamica bio-chimica si in acelasi timp, creierul va suferi si el modificari cat se poate de fizice. Se fac legaturi noi intre neuroni, se fac noi conexiuni importante intre amintiri, sentimente si simturi si deci se creeaza modificari comportamentale. Aceste modificari pot fi binevenite sau pot fi periculoase, si desi nu sunt ireversibile, cu cat ne aflam mai mult intr-o stare emotionala intensa cu atat stimulam mai mult aceste modificari. Inca din primele secunde de viata creierul incepe sa acumuleze informatii si sa faca noi legauri. Suma acestor date, legaturi si procese nu este nimic altceva decat personaliatea fiecaruia dintre noi. Afinitatea pentru o mancare, o bautura, un loc, o acctivitate sau o persoana se realizeaza in acelasi fel. Exista o zicala imbecila: "Oamenii nu se pot schimba". Evident, atat idiotul care a spus prima data asta cat si cei care l-au crezut nu cunosteau nici cea mai elementara notiune despre neurologie. Oamenii se pot schimba. Oamenii se schimba in fiecare zi. Desi evolutia unei personalitati nu este liniara si constanta, sunt anumite momente cruciale care ajung sa ne defineasca sau sa ne redefineasca.

    Cele mai puternice modelari se intampla in copilarie, atunci cand creierul evouleaza rapid si absoarbe informatiile precum un burete. Tocmai din acest motiv psihologii incearca sa faca adesea legaturi cu evenimente din copilarie, evenimente care se pot afla la baza unor probleme comportamentale de lunga durata. Creierul este identic cu notiunea de individualitate si constiinta. Un individ inteligent, informat si constient de felul in care functioneaza echipamentul din dotare are puterea sa altereze in mod constient structurile neurologice si sa elimine probleme importante precum dependentele emotionale sau fricile irationale. Prin modificarea voita a starilor emotionle care constituie rutina activitatii cerebrale putem evoula in mod spectaculos. Putem invata sa fim mai fericiti, mai cumpatati si mai curajosi. Putem invata sa renuntam la vicii si activitati auto-distructive. Secretul este sa intelegem cateva principii fundamentale si sa stim ce ne dorim cu adevarat, dincolo de dependentele fizice si emotionale superficiale. Paradoxul este ca ne trebuie vointa pentru a invata sa avem vointa, si curaj pentru a deveni mai curajosi. Trebuie sa lucram cu ceea ce avem si sa amplificam conexiunile bune in timp ce le distrugem fara mila pe cele care ne dauneaza. Renuntarea la emotiile negative este precum dezintoxicarea la un narcoman. Este un proces cu o durata care depinde integral de vointa constienta a individului. Nu vom putea sa devenim niste sfinti peste noapte, si cu siguranta ca nici nu ne dorim asta. Este greu sa scapi de propriile neajunsuri, insa primul pas este acela de a RECUNOASTE si intelege acele defecte. Creierul este un hard-disk cu o capacitate impresionanta, iar ce scriem sau stergem de pe el,....depinde numai de noi. Daca ne incarcam cu prea multe emotii puternice devenim excentrici, si daca ne incarcam cu prea multe emotii contradictorii devenim haotici. Singurul program care pluteste deasupra acestei retele informatice complexe este sistemul de operare: constiinta umana.

  Odata ce ai reusit sa faci legaturi directe intre constiinta proprie si reteaua comportamentala,....pori sa te programezi singur.

  Cred ca fiecare avem un "eu" profund individual, si ar trebui sa petrecem mai mult timp dezvoltand cunoasterea si exprimarea propriei constiinte. Inca o observatie interesanta se poate face despre iubire. Eu cred ca atunci cand iubesti cu adevarat, chiar daca aparent nu este logic sau rational, se intampla pentru ca acea persoana este capabila sa vorbeasca direct constiintei tale individuale, si astfel sa te ajute in desavarsirea procesului de auto-cunoastere. Doua persoane care se iubesc se ajuta deci in dezvoltarea si exprimarea constintei la un nivel la care o persoana lipsita de aceasta legatura nu o poate face. Deci, am incercat sa gasesc un strop de mister si "romantism" chiar si intr-un "program bio-chimic" precum dragostea...

Metamorfoza romanului: Din pinguin in papagal (20 de ani de libertate)

O profesoara din cadrul masterului pe care il urmez (DEZVOLTARE DURABILA SI AUDIT ENERGETIC) a facut ieri o comparatie foarte amuzanta si trist de adevarata intre romani si papagali. Se referea de fapt mai mult la "metamorfoza" romanilor din pinguini in papagali. Am sa elaborez:

 Pana acum 20 ani eram obisnuiti sa stam in frig si intuneric, sa mancam peste congelat si sa ne strangem in grupuri mari pentru a ne flutura membrele superioare pe la serbari si sedinte de partid. Da…eram pinguinii perfecti, obisnuiti cu putin si lipsiti de vointa proprie sau initiativa. De cand cu marea lovitura de stat din 89, lucrurile s-au schimbat semnificativ. Am abandonat penajul alb-negru si plictisitor al pinguinului si la-m inlocuit cu cel viu colorat al papagalului.  Acum ca suntem papagali lucrurile sunt total diferite. Zburam fericiti din pom in pom prin jungla nou descoperita a libertatii , fara nici o grija sau responsabilitate. Totul ne incanta…Privim cu entuziasm la ce au avut altii si trebuie sa avem si noi.  Am invatat sa imitam cultura, bogatia si chiar rafinamentul altor pasari mai intelepte decat noi. Ne miscam, ne comportam si vorbim exact ca ele.

Din pinguinul asuprit si lipsit de personalitate ne-am transformat in papagalul excentric si nehotarat, care nu stie ce vrea si imita tot ce vede la altii. Suntem "clientul ideal", spunea doamna profesoara: naiv, cu asteptari joase si cu putina experienta in exercitarea drepturilor de consumator profesionist. Platim oricat pentru imaginea noastra, suntem superficiali si usor de multumit. Aruncam banii pe orice tampenie pe care credem ca o vrem, si desi platim mereu mai mult decat ar trebui, mai suntem si entuziasmati. Spre deosebire de Europa occidentala unde mentalitatea consumatorului a evoluat mult si s-a atins deja nivelul de saturare, la noi foamea este inca mare… Trebuie sa devenim niste consumatori cumpatati si sa nu ne mai irosim putinele resurse pe obiecte lipsite de orice valoare reala. Consumul in ultimii ani a fost tot mai accelerat si haotic. Ce ne placea ieri azi nu ne mai place si trebuie inlocuit, iar uzura morala ne face sa credem ca suntem mereu cu un pas in urma. Sper ca macar actuala criza economica sa ne trezeasca la realitate si sa ne ajute sa ne punem in ordine prioritatile. Dezvoltarea personala si acumularea de valori reale ar trebui sa fie cu atat mai motivante acum, cand ispitele materiale se reduc iar lipsurile economice trebuie depasite cu ajutorul creativitatii si originalitatii,  pe langa o doza sanatoasa de munca…

Mi-a placut discutia de la master, si cred ca o sa mai pun aici si alte materiale legate de "dilemele contemporane"  si criza mondiala.

METAFORA SAFIRULUI: egoism, dragoste si creatie

Egoismul se traduce in dorinta de putere, bogatie, glorie, respect sau confort.  Aceste dorinte au dat nastere la conflicte si au fortat societatea sa se adapteze si sa evolueze. O mare parte a energiei acordate inventivitatii si creativitatii omenesti se naste din egoism.  Este perfect adevarat ca egoismul este capabil sa invinga lenea  si letargia. Avand in vedere ca e mai usor sa fii egoist  decat nobil sau curajos pentru a te ridica de pe canapeaua din fata televizorului, este evident ca egoismul este principalul element motivant al societatii. Pacat ca nu am gasit o trasatura mai nobila care sa ne justifice existenta.  "Productivitatea" egoismului este destul de mare , pacat insa ca tot egoismul dicteaza utilizarea "produselor".  Acest ciclu nefast asigura risipa si incetineste progresul actual. Guvernati de propriul egoism ajungem sa compromitem randamentul umanitatii, mai ales acum, cand traim intr-o societate dezorientata si bazata pe consum. Ce s-ar intampla daca "era egoismului" ar lua sfarsit?  Este foarte usor sa te pierzi in amanuntele lipsite de importanta dar confortabile ale vietii si sa scapi din vedere semnificatia propriei existente. Aici intervine dragostea, care desi acctioneaza in proportie mai mica, reuseste sa focalizeze constiinta omeneasca si sa ofere un scop individului. 

Dragostea se manifesta  prin pasiunea pura a creatorului sau afectiunea acordata unei alte fiinte. Exista infinite intensitati  si infinite nivele de intelegere ale acestui sentiment. In final,  scopul dragostei este creatia, iar calitatile operei produse sunt un rezultat direct al sentimentului  investit . Cat de pasionati suntem de munca pe care o facem? Cat de mult ne iubim partenerul sau copiii? Calitatea muncii, frumusetea relatiei si  caracterul copilului sunt rezultate directe ale dragostei acordate.

Propun urmatoarea teorie: Dragostea se manifesta atat in cantitate (timp) cat si  in calitate (intensitate). Intensitatea si calitatea sentimentului  au puterea sa treaca peste un prag si sa arda in esenta eterului care da nastere constiintei.  Cantitatea nu este o componenta la fel de relevanta a unui sentiment. Acesta este un fapt inteles mai putin de marea majoritate a oamenilor, deplina sa intelegere este impiedcata de dorinta egoista  de companie si comfort a oamenilor. O metafora usor de inteles este cea in care privim creeatia sau constiinta precum o piatra pretioasa. Piatra este frumoasa, si desi pare fragila la prima vedere, are o duritate enorma si se opune oricarei modificari in structura sa. Un safir, spre exemplu, este atat de dur incat putem zgaria un cui cu el. Oricat de mult am incerca, nu putem zgaria un safir cu un cui. Putem plimba cuiul pe suprafata pietrei timp de 100 de ani, fara a altera in nici un fel  aspectul sau.  Cuiul este sentimentul "cantitativ"  si putin intens. Oricat de mult am manifesta acest sentiment, el nu va avea nici un impact real asupra constiintei. In cel mai rau caz cuiul va lasa dare din propria substanta  pe suprafata safirului, insa acestea se pot indeparta cu relativa usurinta.  Acum, sa presupunem ca vrem sa slefuim suprafata safirului, pentru a-i oferi mai multa stralucire.  Evindent, pentru aceasta operatiune cuiul nu va fi niciodata suficient, oricat de insistenti am fi. In disperare, vom lua o pila metalica dura, si vom incerca sa slefuim piatra. Vom freca cu putere suprafata pietrei si vom observa ca dupa un timp singurul lucru care se va slefui este pila, datorita contactului cu safirul. Vom incerca cu smirghel si nu vom obtine nici un rezultat. De fapt, dupa ce vom studia putin problema vom invata ca singurul lucru cu care putem slefui un safir este un diamant. Nimic altceva nu este destul de dur. Odata ce avem o pila cu diamant, safirul se va slefui  foarte repede. In sfarsit am gasit un element destul de dur pentru a modela creeatia noastra.  Procesul de slefuire este intens si de scurta durata. Odata ce se incheie, suprafata safirului va fi perfect neteda. Oricat de mult am am continua sa slefuim piatra, nu vom obtine nicodata o suprafata mai neteda sau mai frumoasa. Si in aceasta situatie cantitatea devine irelevanta.  In acelasi fel, intensitatea unui sentiment pare sa fie tot ceea ce conteaza. Puterea dragostei  se ascunde deci in acele momente intense si unice in care aceasta perfectioenaza obiectul iubit sau creaza ceva nou si original, ceva capabil sa evoce natura cea mai profunda a creatorului sau. Ar trebui sa fim mai "intensi", sa traim mai mult in moment si sa realizam ca o secunda bine traita poate conta mai mult decat un an. Trebuie sa ne alegem momentele cu atentie, sa nu risipim in mod nejustificat propria energie si atunci cand avem oportunitatea de a adauga o noua fateta slefuita  sa nu ezitam.  Cea mai mare crima este sabotajul acestui proces creativ prin introducerea fricii, urei , suferintei si chiar a egoismului.

                Daca egoismul creaza cantitativ si prin cantitate iar dragostea creaza calitativ si prin calitate, atunci concluziile devin importante. Egoismul il folosim in aproape orice aspect al vietii noastre, in timp ce dragostea doar in aspectele cele mai personale si intime. Acest lucru inseamna ca acctionam cantitativ in general si calitativ doar in anumite situatii, care implica dragoste si pasiune.  Poate avem nevoie de mai multa dragoste in guvernarea acctiunilor cotidiene, pentru a introduce calitatea si a evita risipa de energie. De celalalta parte, trebuie sa intelegem mai bine egoismul in relatiile sentimentale si in procesele creative. Intelegand slabiciunile partenerului sau ale propriei gandiri, avem privilegiul de a le corecta sau macar de a imbina calitatea cu cantitatea si deci a amplifica experienta creatiei constiente.     Poate ca ar trebui sa fim mai egoisti in dragoste si mai iubitori in viata cotidiana banala pentru a uni avantajele cantitatii cu cele ale calitatii si a re-echilibra o lume aflata in descompunere datorita milioanelor de interese individuale, superficiale si contradictorii.

      Bucurati-va de fiecare secunda de dragoste si nu irositi nici o clipa, pentru ca fiecare clipa poate contine ascunsa in sine insasi esenta universului . Nu avem dreptul sa irosim dragostea, si cei destul de norocosi sa fie indragostiti sau sa-si cunoasca fara indoiala pasiunille, au datoria si responsabilitatea sa acctioneze in consecinta, fara ezitari si balbaieli.  Trebuie sa avem mai intai curaj, pentru a avea orice alta virtute.

MAI LUNA!!...Nu mai tot acoperi Soarele!!

    Stiati ca:
   
    Unul dintre fundamentele teoriei relativitatii a lui nea' Albert, este acela ca spatiul si timpul se curbeaza sub influenta nemiloasa a campurilor gravitationale? Stiati ca "relativ" tanarul Albert Einstein era scund, cu parul valvoi si vocea enervanta? El nu era luat in srios de multi dintre contemporanii sai, oameni de stiinta virili, inalti, cu frezele aranjate si amante. Simpaticul "profesor nebun" facea multe afirmatii si introducea batand cu piciorul in podea multe noi concepte pur teoretice. Probabil ca se inverzea la fata si rupea de nervi creioanele spre amuzamentul celor prezenti, care ori nu intelegeau nimic ori nici nu-l ascultau.
    Ca sa-l faca pe nebunul de Albert sa taca (probabil), niste oameni de stiinta cu simtul umorului bine dezvoltat s-au gandit sa-i testeze ideile. Hmm, dar unde sa gaseasca ei un corp ceresc destul de masiv si de apropiat de pamant, pentru a observa felul in care acesta indoaie spatiul? Hmm, pai ar fi Soarele..dar, din pacate, este mult prea stralucitor ca sa ne putem uita la el fara sa lacrimam. Oricum, ca sa vedem cum afecteaza spatiul ar trebui sa ne uitam la lumina care vine din spatele lui, dar pe care nu o putem vedea din cauza stralucirii Soarelui. Off..le-ar fi trebuit un obiect mare de tot, si destul de departe de pamant care sa acopere integral discul solar, fara sa lase nici o raza macar sa treaca si nici mai mare sa nu fie, pentru ca atunci nu mai vedem ce se intampla cu lumina cosmica care trece foarte aproape de Soare! Care ar fi fost sansele sa dea peste asa ceva....aproape nule: un zero cu multe zerouri dupa el si un "1" sfios, la un moment dat...
    Noroc cu Luna! Dragalasa de ea,....cum s-a nimerit ea sa para exact cat soarele de mare. Phiuu!!...si pe deasupra, se mai pune din cand in cand si deasupra Soarelui si striga: "Hei...sunt si eu pe aici!". Ce conditii ideale! Au avut noroc oamenii de stiinta si au zis ca la urmatoarea eclipsa totala o sa se uite la stelele care se vad langa soare si o sa compare fotografiile cu unele facute pe timp de noapte, cand se vad aceleasi stele, dar fara soare! Spre marea lor mirare distantele dintre stelele pareau sa nu mai fie aceleasi, de parca soarele le-a impins le langa el, cand a trecut pe acolo!
    Se pare ca nebunul de Einstein a avut drepate, si ca lumina venita de la stelele din spatele soarelui urmaaza o traiectorie curba cand trece pe langa acesta, dovedind ca gravitatia curbeaza spatiul. Ce noroc a avut si Albert asta, pentru ca dupa acest eveniment tot mai multi oameni de stiinta l-au luat in serios, unii chiar contribuind la munca sa si rezolvand unele dintre ecuatiile sale nefinalizate.
    Astazi, relativitatea generala si relativitatea speciala sunt litere de lege in orice carte de fizica, iar ecuatia E=mc2 (scuze pt lipsa simbolului corect al puterii) este cea mai faimoasa formula din lume. Visul lui Einstein a fost acela de a gasi o "teorie unificata" a tuturor fortelor din univers, si a petrecut ultimele decenii din viata incercand sa o dezvolte. A esuat si a murit fara sa-si vada visul implinit. Teoria relativitatii pe care ne-a lasat-o mostenire sta la baza fizicii nucleare, a celor mai noi teorii despre originea si expansiunea universului si chiar a mecanicii quantice. Nimic nu s-ar fi putut realiza fara acele  constatari, si poate am fi continuat sa ignoram aspectele descoperite de el decenii bune (sau chiar mai mult) daca Luna si Soarele nu ar avea acelasi diametru angular. Ma intreb cate "coincidente cosmice" care ne-au facut posibila existenta si dezvoltarea mai trebuie sa descoperim pana cand vom accepta cu totii ca nu suntem accidentali, nascuti din haos si sfidand principiile entropiei...

    Promit sa mai scriu despre oameni si evenimente care au schimbat lumea, cu scopul de a va inspira. Orice gand are potentialul de a modifica felul in care percepem realitatea, si ar trebui sa gandim liber.