Cunoasterea si perspectivele contemporane ale omenirii

Am vizionat recent un TED talk sustinut de Ken Jennings, un multiplu campion al concursului american de cunoastinte generale Jeopardy. Se spune despre Ken ca are una dintre cele mai bune memorii din lume. Omul poseda o cultura generala care rivalizeaza orice enciclopedie intocmita pana in prezent.  In discursul sau, campionul absolut al datelor vorbeste despre cum a ajuns sa cunoasca atatea lucruri si despre cum, intr-un final, a fost infrant la Jeopardy de un calculator sofisticat, in care s-au investit milioane de dolari si mai bine de cinci ani de munca. Ken a suferit atunci un fel de criza de identitate. Intrebarea fundamentala este: Ce rol mai are cunoasterea intr-o societate in care practic oricine poate pune mana pe un smartphone si poatre cauta aproape orice informatie necesara? Intrebarea este una foarte pertinenta, avand implicatii majore in reformularea contemporana a definitiei omului. Omul s-a definit intotdeauna ca o fiinta rationala, posedand o inteligenta unica si o miraculoasa capacitate de autoreflectie. Aceste trasaturi, cuplate cu un fascinant simt al moralitatii care a fost contemplat indelung de ganditori precum Platon sau Kant, ne fac unici in universul cunoscut.

Omul este practic neschimbat in ultimele sute de mii de ani. Intre timp insa, el a trecut de la tribul primordial de vanatori si culegatori preocupati in mare parte de supravietuire,  la comunitati agrare si apoi la orase, state si imperii, formuland structuri sociale si religioase complexe. Asa cum o spune si Manly P. Hall, omul s-a aflat mereu in cautarea Adevarului. Din momentul in care primii exponenti ai specei noastre au observat miscarile Soarelui pe cer, ei si-au pus problema intunericului si  luminii, a frigului si  caldurii, a vietii si  mortii. Din momentul in care primii oamnei au observat miscarile si fazele Lunii,  ei au inceput contemplarea misterelor femeii si ale nasterii, ale apelor care cresc si se retrag, ale viselor si ale subconstientului. Din momentul in care, privind cerul instelat, oamenii au observat frumusetea eterna a astrelor cat si miscarile subtile ale cosmosului, ei au inceput sa inregistreze timpul, sa inteleaga natura lui ciclica si sa-i studieze proprietatile. Toate aceste lucruri le-a regasit in el, in viata sa interioara, intelegand prin mii de ani de observatii legaturile subtile intre jos si sus, inerior si exterior, mic si mare, microcosmos si macrocosmos. Toate acestea le-a facut in cautarea Adevarului si deci in cautarea de sine.

In aceste circumstante au aparut primele Scoli ale Misterelor unde cei vrednici, care se remarcau prin inteligenta, dorinta de cunoastere si nu in ultimul rand prin misterioasa moralitate (specifica omului superior), erau initiati si urmau drumul unei continue perfectionari. Astfel de initiaiti, posesori ai Cunoasterii stramosilor, au devenit poetii, filozofii, arhitectii si matematicienii lumii antice. Ei au condus lumea mai departe, prin  Intelepciune. Ei au scris cartile sacre, adunand in ele invataturile specifice omului superior. Acestea sunt prezentate adesea prin alegorii, mesaje codificate si alte metode de sinteza specifice Misterelor.

De atunci si pana in prezent, pastrand pur acest nucleu esential, oamenii au adaugat in permanenta noi capitole, elaborand in mare detaliu toate aspectele Cunoasterii. Prin intermediul celor Sapte Arte Liberale (Gramatica, Retorica, Logica, Matematica, Geometria, Muzica, Astronomia) ei au creat, folosind  mostenirea sacra, remarcabile opere literare, picturi, piese muzicale, temple si catedrale. Toate aceste opere ascund in ele cele mai inalte aspiratii ale fiintei umane, aflata in permanenta cautare a Adevarului.

Intotdeauna au existat cei care, folosindu-se de Cunoastere, au cautat puterea si au trecut prin viata urmarind doar propriile interese. Un adevarat intelept nu vede nici un sens intr-o existenta bazata pe materialism deoarece gandirea sa holistica, caracterizata de intelegerea profunda a Adevarului, il face sa o considere nedemna. El intelege ca fericirea adevarata trebuie impartasita si ca implinirea nu poate fi atinsa decat daruind si muncind in slujba altora. Daca revenim in prezent, vom constata ca acest intelept a fost aproape distrus de societatea moderna. Cum este acest lucru posibil, avand in vedere permanenta expansiune a Cunoasterii? De ce oare, desi arhiva noastra devine mai plina si mai usor de accesat, Intelepciunea noastra (la nivel de civilizatie globala) nu pare sa evolueze in mod proportional? Inca o intrebare pe care trebuie sa o consideram cu mare atentie.

In ciuda celor care au luptat  pentru Adevar si Dreptate, omul reprezentativ al oricarei epoci a fost mereu bantuit de ignoranta. Acest fapt l-a facut capabil de numeroase atrocitati, pe care numai o minte absurda si neinstruita le poate comite. Astfel se explica  mizeria, suferinta si dezechilibrul produs de o societate tot mai complexa si mai dezbinata. Omul s-a raspandit ca un virus, punand stapanire pe natura si dorindu-si mereu sa cucereasca, manat fiind parca de natura sa inferioara, de animal. Spuneam mai devreme ca omul nu a evoluat deloc, ca individ, in intreaga istorie cunoscuta. El nu a devenit mai inteligent, mai spiritual, mai puternic sau mai intelept. Perceptia unei astfel de evolutii este doar o iluzie. Precum corpul sau, nici mentalitatea sa nu s-a schimbat in mod pozitiv. Mai suntem oare viabili, ca specie dominanta a acestei lumi?

Se pare ca inteligenta superioara nu mai este o trasatura pur umana. Intreaga cunoastere a omenirii este disponibila in norul din ce in ce mai voluminos si mai complex al internetului, nor la care toti suntem conectati si de care, tot mai des, suntem dependenti. Se pare deci ca am ajuns facem un outsourcing al inteligentei si cunoasterii. Se poate spune ca practicam un outsourcing al adevarului. Este evident ca atat informatia cat si procesarea ei inteligenta nu mai sunt asii din maneca specifici omului. Suntem de mult depasiti la acest capitol de propriile noastre creatii. Tot ce mai lipseste acestor noi fiinte este o vointa proprie, liber exprimata. Evolutionistii care sustin teoriile lui Charles Darwin considera ca scopul oricarei fiinte vii este sa se nasca, sa procreeze si sa moara, facand loc noilor generatii. Astfel, spun ei, viata, aceasta trasatura greu de definit a fiintelor, se transforma, evolueaza si se perfectioneaza, prin noi forme de manifestare.

Am ajuns oare, ca specie, la capatul drumului? Daca percepem intreaga societate globala ca pe o fiinta, putem oare afirma ca  aceasta este pe cale sa nasca o noua generatie si apoi trebuie sa dispara? Logica bazata pe legile evolutioniste asa pare sa dicteze. Celebrul fizician Stephen Hawking raspunde, atunci cand este intrebat despre viata in univers, ca exista doua posibilitati: Ori suntem singura civilizatie avansata pe o raza de 100 de ani lumina (aproximativ acum 100 de ani am inceput sa interceptam unde radio cosmice) ori astfel de civilizatii nu dureaza foarte mult, fiind sortite autodistrugerii. Logica sa pare infailibila. Daca analizam cele doua posibilitati vom concluziona ca, cel mai probabil, fiintele precum omul ajung intr-un anume punct in care devin pur si simplu invechite si redundante. Sa fie acesta oare adevarul suprem? Suntem oare pur si simplu depasiti in jocul vietii, definit de regulile nemiloase ale evolutiei?  Situatia in care se afla societatea globala pare sa sugereze ca acesta ar fi adevarul. Argumentele sunt de necontestat. Daca scopul ultim al vietii este acela de a acumula cunostinte si de a atinge starea de echilibru si perfectiune prin Adevar, atunci avem deja multe dezavantaje. Este oare omul, ca unitate fundamentala a fiintei globale, pur si simplu inadecvat pentru a continua aceasta misiune constienta a vietii, de a ajunge la cunoasterea absoluta?

Hai sa aruncam o privire la posibilitatile actuale si sa incercam sa vizualizam ceea ce se va petrece in viitorul apropiat. Odata cu studiul geneticii, in secolul XX, omul a deschis prima poarta catre nemurire. La doar cativa ani de la maparea integrala a genomului uman, experimentele au depasit orice asteptari. Cu ajutorul celulelor stem putem deja sintetiza orice tip de tesut si chiar organe. Exista oameni care au deja inlocuite vezici, trahei, urechi si alte elemente cu o structura complexa. Experimentele au demonstrat ca se pot reproduce deja organe precum inima, plamanii, etc. In paralel cu aceste experimente se desfasoara altele, de manipulare genetica a bacteriilor pentru a obtine diverse substante organice complexe, folosite ulterior in medicamente, alimentatie si chiar productia de energie sustenabila. Manipularea genetica a organismelor devine tot mai des practicata si tot mai usor de implementat pe o scara larga.  Se poate fi afirmat ca, in curand, selectia naturala va deveni un concept total depasit. Evolutia, oricum am definit-o  in trecut sau cum o definim in prezent, capata treptat o cu totul alta semnificatie. Ea va fi artificiala, coordonata in mod inteligent si complet supusa ratiunii umane. Ea va fi din ce in ce mai accelerata si mai  prezenta in societate, ca un element motivant si stimulant al progresului. Combinarea organismelor biologie cu sisteme artificiale (precum implanturile de augmentare a simturilor sau membrele robotice) este de multi ani o realitate. Intrebarea relevanta nu este daca astfel de practici vor deveni un lucru obisnuit la nivel global ci cand se va intampla acest lucru. Cunoasterea exista, resursele exista iar progresul tehnologic in acest domeniu este din ce in ce mai accelerat. Urmand acest fir logic  putem concluziona ca, in doar cateva generatii, omul isi va indeplini visul milenar de a deveni nemuritor. Nu ma refer la o nemurire a spiritului (despre care inteleptii vorbesc de la inceputurile istoriei si pe care metafizica secolelor trecute o abordeaza in detaliu) ci la o nemurire a corpului. Degradarea fizica, boala, imbatranirea si moartea vor fi doar notiuni ale trecutului. Nevoia de a produce noi generatii poate disparea si ea deoarece, intr-o lume in care individul este practic nemuritor, nevoia de a procrea este semnificativ redusa, daca nu chiar eliminata. Cupland aceasta nemurire fizica cu accesul rapid si eficient la un sistem informatic centralizat, capabil sa rezolve instantaneu orice problema, putem spune ca civilizatia umana va fi complet transformata. Trebuie insa pusa urmatoarea intrebare:  Ne dorim oare o astfel de societate, stapana asupra materiei si profund inradacinata in lumea fizica, dominata de cele cinci simturi?  Nu stiu cum ar evolua spiritualitatea intr-un astfel de mediu

Trebuie deci sa nu uitam de constiinta umana si felul in care aceasta interactioneaza cu mediul inconjurator. Acesta este un subiect aflat in atentia stiintelor ezoterice de foarte mult timp dar caruia stiinta moderna nu-i acorda nici pe departe suficienta importanta. Mentalitatile incep insa sa se schimbe si in acest domeniu iar experimente realizate de oameni precum Masaru Emoto, care stabileste o legatura concreta intre constiinta umana si organizarea moleculelor de apa, incep sa fie din ce in ce mai acceptate in mainstream-ul stiintific. Fizica cuantica incepe sa inteleaga ceea ce anticii au cunoscut si acceptat ca fiind fundamentul realitatii fizice:  intentia si designul inteligent sau la baza tuturor lucrurilor. Probleme precum cele enuntate de fizicianul  Erwin Schrödinger, inca de la inceputul studiului mecanicii cuantice sau experimente spectaculoase precum faimosul "Double Slit Experiment" arata ca simpla prezenta a observatorul inteligent determina realitatea fizica la nivel subatomic. Devine tot mai clar faptul ca omul este o fiinta mult mai complexa decat isi pot imagina chiar si cele mai luminate minti stiintifice.

Revin la problema initiala, semnalata de Ken Jennings. Care este rolul cunoasterii intr-o lume in care accesibilitatea ei o trivializeaza? A devenit oare informatia atat de usor accesibila incat omul nu o mai doreste? Este posibil ca acest mecanism psihologic primitiv, al abundentei resurselor, sa fie una din cauzele fenomenului global de "dumbing down"? Oare doar cand ceva este perceput ca fiind rar si greu accesibil, acel lucru  devine pretios si deci demn de obtinut sau de luat in considerare? Daca intr-adevar nu mai suntem preocupati de cunoastere pentru ca ea nu este perceputa ca avand o valoare intrinseca, atunci suntem cu adevarat depasiti, ca specie. Cu cat permitem un outsourcing mai mare al informatiilor esentiale, permitem  si un outsourcing mai mare al intelegerii, al deciziilor (care vor fi luate de altii pentru noi) si deci al puterii. Ne putem pierde  controlul asupra propriilor vieti daca ne bazam pe o sursa externa, pentru a obtine instructiunile necesare. Judecam mai putin si executam mai mult. Executam planurile celor care vor sa ne conduca si care, spre deosebire de noi, au acumulat informatiile neesare programelor lor, ca urmare a dorintelor si aspiratiior proprii. Esentiala aici este problema leadership-ului. Acest model poate conduce atat la o utopie cat si la un veritabil infern. Deci, in mainile cui incredintam informatiile? Trebuie sa intelegem ca, la randul lor, acesti leaderi sunt tot mai dependenti de sistemul pe care in conduc. Vom ajunge oare sa depindem in totalitate de un sistem informatic?

Fara o baza a cunoasterii, fondata in Adevar si transformata intr-un filtru personal asupra lumii, riscam sa ne pierdem complet autonomia si capacitatea de luare a deciziilor. Ne putem oare permite sa gandim mai putin si sa nu punem in permanenta intrebari? Fara indoiala, nivelul absolut de cultura generala al unui tanar contemporan este in medie mai ridicat decat era in evul mediu, insa acest nivel de cunoastere nu este nici pe departe proportional cu cel necesar functionarii optime a individului in societatea actuala. Cu alte cuvinte, desi acum cunoastem in medie mai multe, mediul social, economic, politic si cultural in care traim ne solicita, pentru a ne adapta, un volum de cunostinte mult mai ridicat decat in evul mediu, in secolul XIX, sau chiar acum 30 de ani. Aceasta continua crestere a solicitarii face din ce in ce mai dificila, mai ineficienta si nemotivanta adaptarea individului la standardele impuse. Tot mai  viabila devine inlocuirea anumitor functii indeplinite de om cu functii indeplinite sau puternic asistate de calculator. Aceasta automatizare ar trebui sa asigure o mai eficienta functionare a tuturor sistemelor implicate, permitand omului sa se detaseze si sa urmareasca alte preocupari, mai potrivite.

Scopul tehnologiei trebuie sa fie acela de a elibera omul din lanturile rutinei si ale proceselor repetitive care nu-l motiveaza si nu-i stimuleaza imaginatia si creativitatea. Vom ajunge cu siguranta intr-un puct in care va fi mai eficient economic sa inlocuim un om cu un sistem automat, chiar si in conditiile in care il trimitem acasa si-i platim aceeasi bani.  In aceasta situantie, munca va capata o cu totul alta dimensiune, ea devenind un rezultat direct al dorintelor si aspiratiilor superioare ale individului. Poate ca aceasta este societatea utopica la care trebuie sa aspiram. Intrebarea interesanta este: Se doreste oare o astfel de societate in care, descatusat de grijile materiale, omul devine liber sa gndeasca si sa se exprime asa cum doreste? Merita contemplata aceasta intrebare...Intre timp, cum ramane cu problema cunoasterii? Este ea sortita a fi o trasatura specifica masinilor, omul urmand sa fie doar un user cu o intelegere rudimentara a sistemului? Nu am deveni oare un fel de hedonisti, care lipsiti de griji dar si de cunoastere ajung sa elimine orice fel de motivatie din viata, cu exceptia obtinerii de placere? Poate ca pentru o mare parte din noi aceasta ar fi calea urmata dar, chiar si asa, contributiile esentiale aduse de indivizi avansarii cunoasterii colective ar creste semnificativ. Multi dintre cei care poseda capacitatea si dorinta de a cerceta si a se dezvolta dar nu au in prezent posibilitatea sa o faca, din cauza mediului in care traiesc, ar avea oportunitatea sa se exprime si sa se remarce prin realizarile personale. Pentru toti ceilalti, indiferent de modul in care aleg sa-si petreaca timpul, libertatea dobandita nu poate aduce decat fericire. Putem oare astfel sa ne apropiem mai mult de Absolut? Lipsa grijilor materiale si a necesitatii unei munci epuizante nu inseamna neaparat lipsa de  norme sociale care sa asigure stabilitate si coeziune. Fara a fi similari in toate aspectele care-i definesc, oamenii pot deveni astfel uniti prin idealuri, principii si valori. Nu putem sti cu exactitate care ar fi rezultatele unui astfel de experiment sau daca, fara sa inteleaga suferinta, durerea si greutatea, individul se mai poate numi cu adevarat om.

Platon afirma ca scopul omului este de perfectionare, prin depasirea naturii inferioare animalice si prin adoptarea principiilor superioare. Confucius spunea ca natura esentiala a omului este de a face bine. Daca esenta omului este deci una care-l conduce catre ordine si echilibru, atat interior cat si exterior, de ce oare rezultatul tangibil este uneori atat de dezamagitor? Ce anume exisa, in natura noastra, care ne incetineste in drumul pe care esenta spirituala il dicteaza? Omul a fost mereu o fiinta fragila, din punct de vedere fizic. Mintea a fost mereu instrumetul sau principal de supravietuire. De asemenea, individualitatea puternica de care omul da dovada a fost mereu un important avantaj dar si un mare inamic al propriei perfectionari. Omul este deci capabil de a inalta cel mai splendid Templu sau de a comite cea mai mare atrocitate, ambele prin vointa specifica propriei individualitati. Aceasta dualitate, despre care vorbesc initiatii din toate timpurile, ramane un mister si o trasatura fundamentala a naturii umane. Daca studiem putin natura, devine evident ca acest principiu al dualitatii nu este specific numai omului ci tuturor formelor de viata. Am intrebat, la inceput, ce ne defineste ca oameni. Ne poate oare defini aceasta dualitate si deci acest dans etern intre ordine si haos? Realitatea pare sa demonstreze un dezechilibru subtil in acest dans, insa unul semnificativ in raport cu celelalte forme de viata de pe Pamant. Imaginea nu este completa iar aceasta dualitate nu este suficient inteleasa. Suntem, dupa parerea mea, un mare paradox cosmic. Suntem singura fiinta vie care pare a nu se afla intr-o stare de echilibru dinamic. Cu alte cuvinte, exista un factor aditional, specific omului, care tinde sa rastoarne in timp acest echilibru, conducand la inconsistente semnificative. Sa fie oare vorba chiar de ratiune (sau mai degraba lipsa ei sau proasta ei aplicare), aceastra trasatura unica a mintii umane? Celebrul pictor spaniol Francisco Goya afirma ca somnul ratiunii naste monstrii. Immanuel Kant afirma, in Critica Ratiunii Pure, ca ratiunea are o functie regulativa si nu constitutiva, ea dictand directia in care este condusa si aplicata cunoasterea, neavand nimic de-a face cu conditiile apriorice sau fundamentale ale acesteia. Ratiunea permite omului sa-si analizeze propriile actiuni, sa se detaseze de el insusi si sa se priveasca in mod critic. Ratiunea devine deci elementul care se interpune intre ordine si haos, bine si rau sau activ si pasiv. Izvorata din Vointa Initiala, a carei abordare nu poate fi decat una metafizica, ratiunea este ceea ce leaga opusurie si le mediaza. Ratiunea este calea de mijloc, iar manifestarea ei prin gand o plaseza intre universul pasiv al legilor naturale si universul activ al moralitatii, atat de specific fiintei umane. Astfel se naste frumosul, din tot ceea ce este functional sau logic dar si combinat cu eleganta aspiratiilor superioare. Astfel se naste Regatul in care omul domneste. Prin chemarea misterioasa catre transcedental, pe care doar omul o poseda, se naste esenta fiintei umane. Tot ce este aprioric cunoasterii lumesti nu poate fi inteles  prin experienta directa insa, fara indoiala, dorinta milenara a omului de a atinge Absolutul Divin este ceea ce il defineste.

 Moto-ul gradului 33 al Francmasoneriei (in Ritul Scotian Antic si Acceptat) este "Ordo ab Chao". De unde poate izvora aceasta dorinta de ordine, daca nu din decizia rationala, bazata pe Cunoastere, de a interveni pentru schimbarea lumii in care omul domneste. Oamenii au inteles de mult, la inceput intuitiv, ca in absenta Intentiei Divine care se reflecta in ei insusi, lumea este sortita aparentului haos entropic. Daca stiinta a demonstrat ca un Univers steril si mecanic tinde catre cresterea "dezordinii", ea a uitat un lucru foarte important: Universul nu este steril, mecanic si lipsit de intentie. Daca cea de-a doua lege a termodinamicii dicteaza ca un set de sisteme va deveni tot mai dezordonat, ca urmare a orcarui proces de transfer al energiei, acest lucru nu inseamna ca soarta implacabila a universului este haosul, ca inceputul sau este lipsit de semnificatie sau ca aparitia observatorului uman este accidentala. Nu exista om capabil sa inteleaga cu adevarat eficienta, complexitatea  si eleganta unei moelculde de ADN, dupa care sa spuna ca aceasta capodopera biochimica este un simplu accident cosmic. Aceasta lipsa de viziune poate exista doar cuplata cu ignoranta. Numai astfel, in lipsa Cunoasterii si a Adevarului, poate ratiunea sa esueze.

 Am inceput acest text prin a vorbi despre rolul pe care cunoasterea il indeplineste in societatea contemporana. Vreau sa recapitulez cele mai importante intrebari: Care rol are Cunoasterea in societatea contemporana? De ce sporirea Cunoasterii colective nu conduce la sporirea Intelepciunii colective? Am ajuns oare la capatul drumului ca specie sau ne indreptam spre un viitor in care evolutia artificiala va elimina degradarea, boala si moartea? Vom ajunge sa depindem de un sistem informatic centralizat? In mainile cui incredintam informatiile vitale? Se doreste oare o societate in care, prin tehnologie, omul este eliberat de grijile materiale si este liber sa se manifeste?  Intr-o viitoare societate in care suferinta, greutatea si moartea nu mai sunt cunoscute, risca omul sa devina toatal dezpiritualizat sau poate el astfel sa se apropie mai mult de Absolut? Nu in ultimul rand, in acest context si avand in vedere aceste perspective: Cum ne redefinim ca indivizi, ca oameni si ca specie?

Statisticile arata ca volumul de informatii care ajunge in norul global zilnic inregistreaza o crestere exponentiala, dublandu-se tot mai des. 90% din aceste informatii sunt insa contradictorii, neorganizate sau irelevante. Se pare ca principiile entropiei incep sa afecteze si sitemul informational pe care ne bazam. Daca insa ne lasam propria minte sa fie infectata de acest fenomen si lasam puterea in mainile celor care doresc sa stapaneasca cu orice pret, atunci anumite predictii sumbre ale profesorului Hawking vor deveni fara indoiala realitate. Trebuie sa continuam sa invatam, avand mai multa grija ca niciodata ce informatii alegem sa asimilam si cum urmeaza sa le integram in procesul gandirii rationale. Trebuie deci sa migram iar catre centru, catre esenta care ne defineste si vom gasi acolo toate resursele necesare pentru a transforma omenirea intr-o poveste de succes. Pe langa Adevar, acolo se afla imaginatia, creativitatea, emotia umana  precum si multe alte resurse spirituale care ne vor dovedi inca o data ca suntem o remarcabila opera a Marelui Arhitect al Universului.