Azi am declarat razboi ego-ului. Declar razboi tuturor gandurilor care ascund vanitate si egocentrism. Am inteles ca numai daruind poti fi cu adevarat fericit. Personal, m-am saturat de suferinta, aceasta stare mizerabila in care te simti tradat sau nedreptatit. Kabbalah spune ca suferinta este instrumentul cu ajutorul caruia creatorul ne "impinge" catre drumul cel bun. Suferinta este deci rezultatul unei nepotriviri intre vointa divina (deci vointa de a oferi) si vointa umana (dorinta de a primi). De fiecare data cand suferim, suntem in neconcordanta cu vointa universului. Trebuie sa intelegem acest lucru si sa incercam mereu sa invatam lectia suferintei. Tot Kabbalah spune ca, de cele mai multe ori, ego-ul uman este cel care provoaca suferinta. Cand simti durere, crezi ca esti separat de ceva de care TU ai nevoie sau de un privilegiu pe care ti-l doresti. Te consideri nedreptatit, asuprit sau chiar lipsit de speranta. Acest lucru se intampla, in mod ironic, din cauza propriului egoism. "Egoismul inseamna separarea de Dumnezeu", spunea celebrul Baal HaSulam. Fericirea adevarata cat si ascensiunea in lumile spirituale inseamna corectarea propriului ego. Nu putem trai fara un ego, deoarece el ne defineste, insa…putem folosi energia pe care el ne-o ofera (sub forma dorintelor si pasiunulor) pentru a evolua si in final pentru a invinge nevoia de a ne delimita de constiinta universului.
Nu am sa intru in detaliile specifice unei religii sau forme de gandire filozofica. Am sa fac insa o sinteza a lucrurilor, asa cum par ele sa fie judecate de catre marii intelepti, atat in trecut cat si in prezent. Statutul nostru de fiinta imperfecta si efemera sugereaza faptul ca suntem incompleti sau "simplificati". Suntem asemenea unei oglinzi fragmentate in miliarde de cioburi. Fiecare dintre noi este capabil sa reflecte si sa perceapa ceea ce se petrece in imediata apropiere. Atata timp cat vom ramane despartiti, fiecare va vedea si va intelege doar ceea ce se afla in propriul sau mediu. Acest lucru inseamna ca nu vom putea deslusi secretele cele mai importante ale existentei. Trebuie sa realizam ca suntem cioburile aceleiasi oglinzi si ca trebuie sa ne gasim fiecare locul (deci menirea) in marele "puzzle" al umanitatii. Astfel, vom completa oglinda si vom avea o viziune singulara. Ceea ce se va reflecta atunci in oglinda constiintei noastre colective va fi insasi imaginea creatorului, dupa chipul caruia am fost fauriti. Acesta, asemenea unui vrajitor atot-puternic, care insa se simte singur in infinita sa glorie, va zambi si va spune: "In sfarsit, ai ajuns. M-am simtit foarte trist, in singuratatea mea". Pentru a ajunge insa acolo, toti trebuie sa suferim si sa cunoastem singuratatea. Numai asa vom invata sa apreciem cu adevarat darul creatiei , armonia universului si bunavointa divina. Toate probele prin care trecem, ca societate si ca indivizi sunt doar etape ale evolutiei noastre. Trebuie sa intelegem acest lucru si sa acceptam evenimentele asa cum sunt. In spatele lor se ascunde ceva mult mai complex decat ne-am putea imagina. Atunci cand vom invata sa privim lumea prin ochii semenilor nostrii si sa daruim neconditionat, vom fi cu adevarat liberi si fericiti. Atunci vom incepe cu adevarat ascensiunea spiritului si ne vom regasi in gloria eterna a gandului care ne-a dat viata. Am fost candva o idee si un intreg. Acum suntem niste cioburi care inca se resping, datorita egoismului.
Declar deci razboi egoismului si-mi doresc cu adevarat sa privesc dincolo de lumea materiala, a carei false placeri nu pot fi niciodata "satisfacute" cu adevarat si nu sunt niciodata permanente. Cupele placerilor lumesti sunt nenumarate si de indata ce sunt umplute isi pierd farmecul si ne lasa in continuare nesatisfacuti. Iti poti petrece intreaga viata umpland aceste cupe, din ce in ce mai mari si mai frumoase, insa in final nu vei fi satisfacut. Satisfacerea nevoilor materiale nu este decat o "baza" care te face sa realizezi adevarul si sa progresezi catre nevoile spiritului. Singura placere permanenta si deci singura cupa pe care nu o poti umple niciodata este cea a iubirii si daruirii.
Acest razboi cu propriul egoism este unul de lunga durata si este unul pe care nimeni nu-l poate castiga singur. Cea mai importanta alegere in viata (si poate una dintre putinele alegeri reale) este cea a mediului in care sa traiesti. Trebuie sa-ti doresti sa fii in preajma oamenilor potriviti, sa citesti cartile potrivite si sa-ti alegi un "invatator" potrivit. Astfel, vei avea toate resursele necesare pentru a incepe propria dezvoltare spirituala. Intr-un final, vei invinge in razboiul cu propriul ego. O viata de om este suficienta. Cu cat o faci mai repede, cu atat te vei bucura mai mult si vei fi mai iubit. Vei fi atunci, la randul tau, un invatator si o sursa de inspiratie pentru cei rataciti. Cred ca acesta este intelesul existentei noastre.
Postări
Corect şi frumos spus. Cu o singură mică nuanţă dacă îmi este permis.
RăspundețiȘtergereOmul este tot, nu un fragment, nicidecum efemer şi imperfect. Suntem doar "rupţi" de sinele nostru, de esenţa divină din noi. E un lucru pe care toţi iluminaţii acestei lumi l-au spus.
E lucrul pe care toţi sfinţii acestei dimensiuni l-au arătat.
Şi atunci drumul pe care îl desenezi aşa clar şi frumos către Dumezeu. către iubirea necondiţionată e un drum către tine. Căci descoperind adevărata ta natură şi intrând în contact direct cu eu-ul tău interior ai să descoperi că acolo e Dumnezeu şi nu e nicidecum un ciob dintr-o oglindă, deci eufemistic vorbind.
În rest cedrează cu ceea ce gândesc şi eu despre mica noastră lecţie zilnică.
PS: Sper că "învăţătorul" tău ştie lucrurile astea şi e ACELA care trebuie să fie.