The unhappy westerners –a society of spectators

So why are people unhappy and stressed in the western world? I'm not saying that people in the third world or the middle east aren't unhappy,….just that usually, people in those places are unhappy because they struggle with hunger, disease and the elements. Their suffering is a simpler one. I'm not saying that it doesn't hurt as bad. The problems poor people have can be solved with physical means. They are simple problems with an uncomplicated solution. I think people living in societies with low economic mean suffer more physically and people in the western world suffer spiritually.  Some of the greatest philosophers, poets, writers and artists of European origin have struggled their whole life to give meaning to life, and in the end….came up short of a real answer. Some even concluded that life has no real meaning, and that it is all in vain.  They even believed that human beings are meant to suffer, bound by their condition. The people that come up with this answer are usually those of greater intelligence and education. Intelligence and education put together….this is important.  So why is that? Why is the suicide rate in the occident astronomically high in comparison with that in the orient or Africa? Why do more rich and educated people come to believe that life is pointless?? Why do more people living in complex societies find no reason to live? Is it because they've seen it all and done it all and ran out of any real challenges? Is it because they ran out of things to do and to experience? Is it because they live a superficial life based on activities rather than actions and are mindlessly driven by material fulfillment? I think all of these can be true. It is the loss of meaning rather than purpose that drives people insane. This is a very important affirmation. It is in this matter that western and eastern thinking become fundamentally different. Western society needs to always give life purpose , and to continuously drive the individual towards achieving new goals and to fulfill new desires. This hides the fact that this society has no real answer when it comes to the meaning of life.  A great number of individuals, of lesser or normal intelligence, fall victim to this goal-driven type of existence. This keeps them busy and gives them a reason to live, while utterly ignoring any profound spiritual meaning that life can offer. However, this only works up to a point, and only with superficial, ego-driven or less-intelligent people. This is where stress, anger and suffering come into play. Unable to fulfill their next superficial desire, or lacking any new objectives in life people become essentially empty. It is at this point that they begin to struggle and try to find a meaning to it all. When no answer is provided or they are unable to understand the answer, people either become insane or spectators. This is very interesting. Those deprived of love and social contact, which are intelligent enough, lose their mental integrity. They essentially become disconnected from reality because they cannot face it. I call this the intellectual way of becoming insane. Many great thinkers and artist suffered from this at one point. This mental condition is caused by a profound spiritual crisis. However, it is avoidable and even reversible.  It is a sort of a fake degenerative disease of the mind. Those lucky few who can see beyond their memory, education and knowledge become enlightened. I will talk about this a bit later. The intellectual madman is the minority case of the two presented above. The vast majority of western sufferers are the so called spectators. At least, I call them that. They are the people who lost any REAL purpose in life and who can find any profound meaning but don't even try. To them, life is uneventful and pointless. They are too scared to live their life as they dream, and therefore are spectators. They let other people live their life and accomplish their dreams for them, while they just watch. They watch in movies, they watch on tv, they read in books and whiteness on the internet. They are the ultimate spectators.  But few things really impress them anymore, and they have few things they feel strongly about. Because life is pointless there is no need to fight for anything or stand up for what they believe in. They just watch, while governments and companies dictate the rules and act on their behalf. They are essentially watching a big movie, waiting for it all to end. War? What do they care? It doesn't hurt them, right? Loss of civil rights? What do they care….they don't even exercise most of their rights or even know them….World chaos or crisis? Ehh….perhaps it's better that way, they don't like the world that much anyway. This is what happens when there is no spirituality and all meaning is lost. Emptied of all passion for life and unsatisfied by what is offered to them, people just give up on happiness. This is what I call the spectator syndrome. I believe that most of us so called westerners are at some stage of becoming a madman or a spectator. All because one little notion – MEANING.  Religion is but a partial answer to this problem, as it offers a doctrine and does not satisfy the natural intelligence of the human being. It's just another set of rules. Many shamans and mystics believe that religion is the worst thing that mankind has done to God. They have turned the almighty presence of nature ant the universe itself into  narrow minded, dogmatic thinking. This is not the fault of the wise men themselves (Jesus, Mohamed, Buddha, Lao Tzu) but the fault of their followers who perverted and misled others using religion.

                So, what is this fundamental difference of thinking between west and east? What is the difference between the philosopher and the mystic? Why is the educated philosopher unhappy while the mystic dances in the rain? Why does the philosopher feel the need to rationalize and explain the world using his so called knowledge?  Why does the mystic feel the presence of god and acts every second of his life driven by pure creative energy? All perfectly valid questions. I bet the philosopher looks at the mystic and says- look at this mad man, how he behaves so irrational and illogical!! He does not know that his rationality and knowledge are his main constrains. The mystic looks at the philosopher, as he sits surrounded by his books, all alone in his dark study, trying to find the formula for life and says—why don't you leave your books for a minute and come outside to dance! It's a beautiful day! Stop trying to put life in a book and live it!!! The philosopher answers—Nonsense!! There will be a day like this later!! I don't have time to waste on dancing and singing!! But that day never comes for him, because he forgot how to live. He says that he is trying to accomplish something. But what is the meaning of his accomplishment?? Does his purpose have a real meaning, or is it just the struggle to outrun his own madness and unhappiness. You need to learn meditation, the enlightened mystic says to him. You need to empty your mind of stress and memory and let God flow thru you. All the answers will come to you then… --This is pointless!!! Says the philosopher. I'd rather kill myself then waste my life like you do!-- Don't you know that all life is sacred? Says the mystic disappointed, and leaves to admire the sunset…

People, you need to realize that spirituality is not a hobby, to attend to in your spare time, if there's nothing good on tv !!!!! Love and be loved. Bring happiness to the world and be creative. Respect the sacred nature of life and of all creation. Learn to appreciate nature, and realize that a single flower is more valuable than a whole empty galaxy. Smell that flower and admire it, and understand that it is one of the ultimate products of the universe and its complexity. All the answers are there for you to find. There is no better place for you to be then there, in that fresh spring field, admiring that flower. It is the ultimate savor of your ultimate privilege--consciousness.  Is it hard to live in the moment? Is it hard to do what you are passionate about and to be an original creator? By definition, it is impossible for that to be a burden. However, you must first let go of prejudice and fully understand yourself. Anything else is a waste of your time.  Mystics have given a very nice definition of time—Time is the measuring unit that allows thought to become reality. So? How are you spending your time?

About us humans

I'm sure you read a lot of love stories and watched a lot of films about love. It is, after all, one of the most passionately debated, depicted and talked about subjects in history. Ironically, it was the reason for a lot of pain, suffering, violence, and even wars. Humans have always misunderstood love and have caused, in direct consequence, a lot of misery on its behalf. We have always believed that love is a prize, and …..like any prize, it has to be won or taken. Our egos made us think that love is something we deserve, take for granted and even demand. We have used love to exploit, manipulate and hurt each other. That is the sad reality. Love has become a vicious tool in the hand of those who don't even understand it. It is also sad that most of us don't even understand its meaning. In a sense, it can be said that we are like newborn children, given a precious gift by our maker but, being young and inexperienced, we are unable to appreciate it. We waste love, pervert it and hurt each other in the process. All of these things happen because of our very nature. All men are not equal…People can choose to evolve, or can choose to live a life of pleasurable ignorance. The human spirit can exist on many levels, all of which occupy the same world. Some spirits need a lifetime to understand their purpose, some need many lifetimes, and some may never evolve, haunted by their insecurities and dominated by their chaotic and egoistic nature. Fear is mankind's biggest plague and courage is our most precious resource. Again, an irony can be found. Both of those characteristics can be born out of egoism. The human ego is a paradox in itself. We cannot exist as separate individuals without an ego, and at the same time, it is our biggest enemy. So, were does love fit into all this? Love is perhaps the only expression of selflessness. Love is surrendering  to an emotion and letting  the voice of god resonate inside of you. Love is understanding, even at a subconscious level, that  the notion of "me" is just an illusion and that time is artificial. Love is living in the moment and giving the most you are able to while only taking what you need. This is how nature works and this is what was intended for all living things. Nature is selfless and balanced. Nature is all individuals and al individuals are nature. The whole has no sense without it's parts and any part has no sense without the whole. Quantum physics and fractal geometry have proven  this reality without a shadow of a doubt. Ancient mysticism and religion have known this for thousands of years (Zen Buddhism, Kabbalah  and Taoism ) So, why is it so hard for us to accept it? Is it because we think it will render us useless and insignificant? Is it because it means that our destiny has parts we can't control? Is it because we refuse to think that we are not in charge, as separate individuals? Society has taught us from am young age that:

- life is hard

-we must work to achieve titles

-we must work to earn lots of money

-we must improve our social status and become "successful"

-we must be "better" then others

-we must strive to distinguish ourselves

-we must become educated and demand respect

 

I ask you.....What parent doesn't  want all those things to come true for their child? What parent doesn't feel a sense of pride when his son or daughter becomes what society considers "successful" . What parent doesn't  brag to others about their son or daughter getting admitted in to the best collage? They all do. Why? Because of their giant egos. They are just saying: "My child is better than yours" or "I've been a better parent than you". Far to less are parents asking their children : "Are you happy?" or "Are you sure that this is what you are passionate about?" or "Why have you stopped singing?" or "Why have you stopped drawing like u used to?" They are all giant idiots. Most push their children to achieve things they don't even want or need, just to satisfy their ego. This is a pathological sickness.  This is why people are mediocre and unhappy. They fill their lives whit activities, forgetting to even ask themselves :" Is this what I should be doing?" Happy are those who are patient enough, strong enough and wise enough to act in their true purpose.  Your purpose may be to paint, act, dance, draw, write and do allot of other creative things that inspire and bring joy to others. Instead of embracing this role, people become lawyers and engineers and economists, because that's what society considers a true achievement.  Let me tell you right now, Bob Dylan has accomplished more with a single song, and Renoir has accomplished more with a single painting than most lawyers or economists achieve in a lifetime. Their spirits were free and their creation was pure. The work they did in a few hours or days, has the power to inspire millions of people. Bob Dylan wrote "Blowing in the Wind" in 10 minutes....So, why don't we have the courage to be what we need to be anymore? Why don't  we have the courage to love what we need to love anymore? Is it because society may consider it wrong? Is it because mommy or daddy don't approve or because people will talk?  All this peer pressure is ridiculous. I want my children to be happy. I want my children to dance and to draw and to dream.  I want them to experience the universe in all its limitless glory, so that when they grow up, they will know what it means to be free. Only then can they be what god intended them to be, and not what society or I may desire.  

 

Creativitatea -Primul "Eridu": un exercitiu de imaginatie

Am citit aseara cateva afirmatii interesante intr-o carte care trateaza fenomenul creativitatii. Autorul ( inspirat din gandirea religiilor orientale) defineste creatia ca fiind un gest absolut obiectiv, in sensul ca necesita o "golire" a eului patologic care marcheaza secolul trecut si in general arta moderna. Astfel, creatia necesita o odihna mentala si un echilibru al individului in starea de a actiona si nu de a avea o activitate. Trebuie sa te lasi patruns de spiritul divin si sa prezinti doar creatia pura si obiectiva, nu sa exteriorizezi asa numita "mizerie" interioara. Astfel de activitati pot avea rol terapeutic pentru autor, insa nu pot provoca o stare de meditatie si o inaltare spirituala. Creatia este deci un act de daruire. Este un act de manifestare a vointei divine prin intermediul creatorului. Creatorul acorda un sens propriei existente si nu se considera accidental.

Am avut un "vis" deosebit. Vreau sa-l descriu in asa fel incat sa va puteti imagina ca priviti acel spatiu, la un moment dat. De asemenea, am sa ma straduiesc sa nu fac un spoiler din acest textJ. Am sa va invit sa faceti un mare exercitiu de imaginatie. Sa incepem: Ne aflam intr-un loc foarte indepartat.  Undervra in univers exista un loc care nu se misca niciodata.  Toata materia si toata energia  fuge de acest punct.  De aici a inceput totul. Aici un gand a devenit o idee, ideea a dat nastere unor reguli si acele reguli au dat nastere universului. Totul s-a intamplat foarte rapid. In prima secunda scenariul a fost deja scris si toate destinele au fost faurite.  Restul este doar o piesa de teatru mega-galactica, interpretata mai bine sau mai rau de micii actori pierduti prin spatiu si atat de izolati. Pentru ei totul este un mister si totul se misca atat de repede. Aici, in centru, timpul curge foarte lent si adevarul se lupta cu el insusi in echilibrul tensionat al realitatii. Aici, in centrul tuturor lucrurilor, exista o lume. Este o planeta pe care o vom numi Eridu. Aceasta orbiteaza in jurul unei stele de culoare rosie . Sistemul mai are o stea, de un alb-galbui stralucitor. Aceasta este mult mai masiva si este legata intr-un dans etern cu mica stea rosie.  Planeta are o fata permanent orientata catre mica stea si este foarte apropiata de aceasta. Acea fata este un infern  acoperit de stanci. Cealalta fata a planetei nu vede niciodata steaua in jurul careia orbiteaza si este scaldata in lumina alba a celulilalt astru. Aici viata a gasit un mediu mult mai stabil. Exista tot felul de vietuitoare, in ceea ce se poate numi o adevarata gradina zoologica si botanica  a intregului univers. Aceasta colectie impresionanta a fost adusa aici de catre forte necunoscute. Ambele fete ale planeitei au cate un mega-continent  inconjurat de apele oceanului planetar. Cele doua mase de pamant sunt separate de mii de kilometrii, insa exista o legatura intre ele. Un lant de insule leaga cele doua continente. Acest lant trece prin polul sud al planetei. Mai exista un grup de insule  mici situate la polul nord. Aceste insule sunt separate de ambele continente si sunt total inaccesibile datorita fenomenelor atmosferice si oceanice. O furtuna permanenta inconjoara asemenea unui inel  polul nord. Mai trebuie spus ca Eridu are trei sateliti foarte diferiti. Unul masiv de culoare rosie,  unul mic de o culoare verzuie si unul moderat ca dimensiuni, de culoare albastra. Ziua dureaza cam 70 de ore si este impartita egal intre lumina si intuneric. Nu exista sezoane.  Timpul pare a sta pe loc aici. Viata exista pe ambele fete ale planetei si pare a fi adusa aici cu foarte mult timp in urma. Cele doua continente sunt insa lumi total diferite. Haosul si ordinea sunt aici separate de mii de kilometrii si inca nu se cunosc. Aceste capodopere vii ale marelui experiment cosmic sunt foarte diferite . Ele se afla in "zone" diferite ale relatiei  individului cu universul.  Toate insa au ceva in comun: Intensitatea energiei pe care o emit in gandirea proprie si in actul creatiei. Toata aceasta energie capata aici un comportament unic. Totul pare a fi un adevarat reactor al constiintei. Insasi energia constiintei este aici atrasa de singularitatea nucleului cosmic si directionata in locuri nebanuite. Marele experiment urmeaza sa intre in ultima sa etapa. Echilibrul tensionat urmeaza sa fie rupt iar energiile dominante se vor intalni in conditiile perfecte. Odata cu finalizarea acestei confruntari va fi decisa si soarta intregului univers.  De fapt, intregul univers exista pentru a da o solutie acestei confruntari, inainte ca intreaga sa energie sa se dilueze  dincolo de orice structura finita si palpabila.

                Aici, in centrul tuturor lucrurilor, mai exista ceva. Este un loc bine pazit si ascuns, aflat in cel mai rece si mai spectaculos loc de pe Eridu. De aici, lumina ambelor stele poate fi vazuta. Cerul are o culoare rosiatica tot timpul iar noaptea nu exista. Daca privesti catre linia orizontului, in orice directie te vei uita, vei vedea un ocean nesfarsit si acoperit de nori . Acolo furtunile sunt permanente si poti vedea chiar descarcarile electrice. Lumina celor doua stele aflate jos pe bolta cereasca coloreaza norii si le ofera un aspect unic. Aici unde stai tu, vremea este insa linistita. Desi este cel mai rece loc de pe Eridu, nu este foarte frig  si te poti misca in voie prin zapada fina.  Undeva,  aproape de tine, vezi o coloana de lumina aflata in centrul unui lac  negru. Atmosfera este linistita, parca golita de energiile conventionale insa te simti inundat de o pace interioara si intelegi ca te aflii intr-un loc important. Te apropii de acel lac si observi ca el nu reflecta lumina si nu pare a fi facut din apa. Te apleci si faci un bulgare de zapada pe care il arunci in lac. Acesta dispare imediat ce atinge suprafata intunecata si lasa in urma o mica coloana de lumina cat si sute de unde luminoase pe suprafata lacului. Brusc, intelegi ca aici este o granita, iar tot ceea ce tine de universul in care traiesti se termina la suprafata neagra a lacului. Dincolo nu poate fi decat alteritatea totala. Este oare acest loc sursa tuturor lucrurilor? Sunt oare, dincolo de aceasta poarta, toate raspunsurile la intrebarile fundamentale? Vei afla oare ca energia trairilor tale este mai puternica decat cea a unei supernove?  Vei trece oare in nefiinta intr-o realitate in care tu nu mai ai sens iar individualitatea ta nu mai inseamna nimic? Te uiti in spate si realizezi ca lupta care va decide soarta universului tau tocmai a inceput. Lupta nu va ajunge si la tine deoarece acest loc este izolat, insa rezultatul ei va afecta pe toata lumea, total si imediat. Vei alege sa ramai in lumea ta si sa speri intr-o victorie a ordinii sau vei alege sa te arunci in lacul intunecat, cat mai ai timp?…Indraznesti sa confrunti o noua realitate, o revelatie pentru care poate nu esti pregatit si care te poate elimina ca individ? Sa fie oare atat de radical acest pas catre evolutia spiritului? Este oare acesta destinul tau? Stai in zapada, la marginea lumii tale si nu stii cat va mai dura iluzia timpului…Acum, deschizi ochii si te trezesti. A inceput o noua zi si percepi lumina cunoscuta a soarelui tau. Eridu se afla la miliarde de ani lumina de tine si cu fiecare clipa care trece te indepartezi tot mai mult de acel loc. Totusi, in mintea ta, el este inca aproape…

Sfantul Gheorghe si Balaurul: Lupta dintre haos si ordine

 

De mai mult timp mi-am dorit sa scriu ceva despre Sfantul Gheorghe. De asemenea, de vara trecuta cand am avut ocazia sa vad la National Gallery cateva dintre cele mai interesante picturi care-l reprezinta in epica sa lupta cu balaurul, mi-am dorit sa realizez si eu propria interpretare grafica a evenimentului. Pentru aceasta a trebuit sa studiez cele mai cunoscute icoane si sa citesc cate ceva despre viata sfantului si despre legendele care-l inconjoara.           Sfantul Gheorghe este una dintre cele mai venerate personalitati ale crestinismului. El este sfantul patron al mai multor tari ( Ethiopia, Grecia, Rusia, Anglia, Portugalia, Palestina etc.) si are o viata destul de bine "documentata". Acest lucru nu impiedica insa existenta unor legende legate de faptele sale. Papa Sf. Gelasius (cel care l-a canonizat pe Georgius in sec. V) spunea despre Sf. Gheorghe ca este "unul al carui nume este in mod just venerat intre oamneni, insa ale carui actiuni sunt cunoscude doar de Dumnezeu." Hai sa va povestesc pe scurt viata Sfantului Gheorghe. El s-a nascut la sfarsitul secolului al III-lea, intr-o familie nobila de crestini din Lydda (Orientul Mijlociu). Mama sa era din Palestina iar tatal sau era un respectat ofiter din armata romana (nascut in Cappadocia). In adolescenta, tanarul Georgius isi pierde ambii parinti. Acum el se hoaraste sa se inroleze in armata romana si este intampinat cu entuziasm, intrucat tatal sau fusese unul dintre cei mai buni ofiteri ai imparatului Diocletian. Tanarul soldat avanseaza rapid in ierarhia militara, ajungand la o varsta de 26-27 de ani la rangul de Tribunus (oarecum echivalent unui colonel actual, din cate am inteles) si devine un membru al garzii imperiale din Nicomedia. In anul 302, Diocletian semneaza un ordin in urma caruia toti soldatii crestini din armata romana urmau sa fie arestati, iar ceilalti trebuiau sa-si afirme supunerea fata de zeii pagani, prin sacrificii. Tanarul Georgius, care era pe vremea aceea unul dintre cei mai valorosi membrii ai garzii imperiale, il confrunta pe imparat si isi declara public credinta. Diocletian, care-l cunostea si-l respecta pe tribun, nu vrea sa-l piarda ca aliat si incearca in repetate randuri sa-l converteasca, oferindu-i cadouri, titluri si pamant. Georgius refuza de fiecare data si este in final arestat si inchis. Este torturat si decapitat in Nicomedia (in anul 303), devenind astfel un martir al crestinismului. Imparateasa Alexandra, care a fost martora la suferinta lui Georgius, este profund impresionata de convingerea si curajul acestuia si decide sa adopte crestinismul ca religie. Ea va fi condamnata si decapitata ulterior…           Pe scurt, acesta este cursul vietii sfantului… De unde a izvorat insa faimoasa legenda a "biruitorului de balaur"?? Aici, realitatea incepe sa se amestece cu legenda si trebuie studiate multiplele surse ale acestui motiv mitologic. Legenda Sfantului Gheorghe este adusa in Europa medievala de catre soldatii intorsi din cruciadele estului indepartat. Sfantul Gheorghe devine sursa de inspiratie a armatei crestine in prima cruciada si se spune ca acesta a aparut in fata soldatilor inaintea asediului de la Antioch (1097-1098). De asemenea, unul dintre cei mai nobili cruciati ai vestului, regale englez Richard I, (Richard "Inima de Leu") a avut revelatia Sfantului Gheorghe in lupta. Se spune ca, privindu-l pe Richard in mijlocul bataliei, Saladin (sultan al Egiptului si Siriei) l-a vazut pe acesta pierzandu-si calul. Impresionat de vitejia lui Richard, sultanul a poruncit imediat sa se trimita un sol cu steag alb, care sa aduca regelui un cal. Infrant in lupta, Richard trimite o scrisoare lui Saladin in care-i promite ca se va intoarce si va cuceri pamantul sfant. Saladin  raspunde, afirmand ca dintre toti printii crestini, daca ar fi sa piarda Ierusalimul in fata cuiva, atunci ar prefera sa-l piarda in lupta cu Richard. Aceasta mica paranteza am folosit-o pentru a evidentia una dintre trasaturie adesea atribuite Sfantului Gheorghe, si anume onoarea. In timpul cruciadelor, Sfantului Gheorghe i se atribuie propriul drapel: faimoasa cruce rosie pe fundal alb. Dupa cruciade, Sf. Gheorghe devine sfantul-protector al Angliei ("Oficial", dupa victoria miraculoasa a regelui Henry al V-lea, in lupta de la Agincourt-1415, in fata cavaleriei franceze).           Hai sa ne intoarcem la legenda luptei cu balaurul si sa studiem cea mai cunoscuta forma a acesteia. Se spune ca in orasul libian Lydda traia un monstru care teroriza localnicii, punand stapanire pe izvorul atat de necesar pentru supravietuirea acestora. Pentru a merge la izvor si a lua apa, localnicii erau obligati sa ofere o oaie sau un alt animal drept sacrificiu. Vesnic nesatul, balaurul devoreaza toate jertfele aduse si in curand, vine randul printesei sa fie oferita monstrului iar regele se roaga ca aceasta sa fie crutata. Sfantul Gheorghe este cel care intervine, ucide balaurul si salveaza viata printesei. In urma acestei fapte deosebite, locuitorii orasului decid sa adopte crestinismul ca religie oficiala. Sfantul Gheorge este deci cel care prin curajul si nobletea sa reuseste sa raspandeasca religia crestina. Cam aceasta este legenda legata de lupta cu balaurul. Ea isi are originea in orientul mijlociu si face parte din intelepciunea ortodoxismului grec al perioadei de inceput. Cea mai faimoasa reprezentare a sfantului (si anume cea in care acesta, calare fiind, strapunge balaurul cu sulita) are ca sursa de inspiratie o icoana greceasca de la inceputul celui de-al doilea mileniu. Aceasta imagine a fost preluata de artisti precum Raphael si este inca reprezentarea "oficiala" a sfantului. Acum urmeaza partea interesanta. Am sa urmaresc aceasta legenda, a infrangerii balaurului, pana la originile ei!!           Primul lucru care-mi vine in minte, avand in vedere implicarea grecilor in legenda Sfantului Gheorghe, este povestea lui Perseu si a Andromedei. Hmmm, hai sa vedem daca seamana!! Se spune ca nea' Perseu, dupa ce a belit-o pe Medusa s-a hotarat in sfarsit sa se duca acasa! Pe drum, o vede pe frumoasa Andromeda, pe marginea apei, legata cu lanturi de niste stanci!! El afla ca mama fetei, Cassiopeia l-a suparat pe Poseidon prin faptul ca s-a dat mai buna ca amanta acestuia!! Atunci, Poseidon, in loc sa o ia si pe Cassiopeia drept amanta, s-a atacat imediat si a trimis un potop si un sarpe de mare sa terorizeze pamanturile in care domnea regele Cephus, tatal Andromedei. Disperat, regale decide sa o ofere pe nevinovata (si probabil virgina) Andromeda drept ofranda sarpelui de mare! Aceasta il implora pe Perseu sa o salveze si el se indupleca, dar numai daca Cephus il lasa sa o ia drept nevasta. Eroul beleste sarpele si organizeaza nunta cu Andromeda, insa dupa ce rezerva si restaurantul,…afla ca tanara domnisoara era promisa deja lui Phineus. Acesta vine cu armata peste ei, insa Perseu pastrase capul Medusei si-l foloseste pentru a impietri adversarii! Celebra scena este pictata de Luca Giordano (am avut placerea sa vad pictura tot la  National Gallery , in Londra)…Ok! Se pare ca exista destul de multe elemente comune cu mult mai tanara legenda a Sfantului Gheorghe….nu?           In continuare, voi merge muuuuult mai departe in timp si voi vorbi despre  legendele sumeriene ale creatiei si despre mitologia babiloniana (pentru ca totul se leaga, mai copii). Cine are impresia ca exista prea multe "mitologii" total diferite si lipsite de influente se insala amarnic. Este vorba aici de un foarte interesant joc de "telefonul fara fir", in care diverse evenimente sunt preluate, prelucrate si prezentate sub semnul altei civilizatii sau al altei religii.          In mitologia babiloniana, se vorbeste despre o zeitate feminina numita Tiamat... Ea este un fel de "mama" a lumii, fiind creatoarea apelor primordiale care  apar in haosul universului. Tiamat este o zeitate "ambivalenta". Ea este atat stapana creatiei cat si un agent al haosului (lucru care se intampla odata cu evolutia socio-politica a sumerienilor). La inceputuri, Tiamat este zeitatea cu putere suprema. Nimeni nu se poate impotrivi dorintelor sale, ea fiind stapana "Tabletelor Destinului", nascatoare de monstrii si alte creaturi marine. Profunzimea acestei legende cat si originile ei sunt foarte….infricosatoare. Textele sumeriene sunt cele care vorbesc despre vizitatori din cer, zeitati supreme ale pamantului cat si despre unele lucruri din domeniul astronomiei a caror acuratete este cutremuratoare. Nu am sa intru in aceste detalii, insa trebuie mentionat faptul ca scrierile sumeriene sunt primele forme de inregistrare a datelor si a evenimentelor de pe Pamant…Ne intoarcem la Tiamat. Spuneam ca pe vemea aceea, dupa cum canta Tiamat, dansau toti zeii. Ea ofera  Tabletele Destinului lui Kingu pe care il alege stapanul zeilor, in ulma luptei primordiale. Un zeu numit Anu, se impotriveste insa vointei supreme si se lupta cu Tiamat. Se vorbeste si despre o "sulita invincibila", pe care Anu o poseda. In urma luptei, curajosul Anu (cunoscut mai tarziu drept Enlil si Marduk) o ucide pe Tiamat, iar moartea ei este cea care duce la formarea cerului si pamantului. Anu are acum Tabletele Destinului si se instaleaza in fruntea zeilor. Am adus deci, in urma acestei povestiri, legenda rapunerii balaurului in forma ei primordiala. Semnificatia care se ascunde in spatele acestei lupte este una profunda, fiind legata de insasi esenta existentei. Mitologica lupta intre bine si rau, ordine si haos, entropie si materie organizata este cea care ne defineste ca entitati constiente. Intreaga evolutie si dezvoltare a constiintei umane este o lupta cu haosul si cu propriile limite. Actul de a rapune balaurul este unul simbolic, legat de victoria asupra dezordinii si tiraniei. Sfantul Gheorghe este poate chiar un membru "tanar" in clubul celor care au rapus balaurul si au adus echilibru lumii. Exemple  de acest gen, pe o scara mai mica sau mai mare, continua sa apara si nu este de mirare ca legenda este una menita sa inspire si sa atraga admiratie. Fiecare se poate lupta cu propriul balaur. Indiferent daca acesta este mai mult sau mai putin fioros, infrangerea sa necesita curaj. Este inca o lupta cu cu propriul ego, pentru a aduce fericire. Este destul de evident de ce  "sfantul soldat" este unul dintre cele mai importante figuri ale crestinismului. El semnifica in mod direct lupta cu un inamic VIZIBIL, pe care-l simte cu toata fiinta si pe care trebuie sa-l rapuna, nu pentru bunastarea sa ci pentru bunastarea intregii lumi. Majoritatea oamenilor nu sunt capabili sa perceapa acest "balaur" si deci nu stiu incotro sa-si directioneze energia. Cunoasterea sa este prima etapa pentru motivarea personala si pentru cultivarea dorintei de a evolua. Lipsa intelegerii acestui fenomen poate duce la lipsa unui scop real in viata sau a dorintei de dezvoltare spirituala.           Sper ca am reusit sa va dau ceva de gandit astazi, cu ocazia sarbatorii Sfantului Gheorghe, cel al carui nume il si port si cel al carui mister am incercat sa-l deslusesc.

Egoismul: un obstacol intre om si esenta universului

Azi am declarat  razboi ego-ului. Declar razboi tuturor gandurilor care ascund vanitate si egocentrism. Am inteles ca numai daruind poti fi cu adevarat fericit. Personal, m-am saturat de suferinta, aceasta stare mizerabila in care te simti tradat sau nedreptatit. Kabbalah spune ca suferinta este instrumentul cu ajutorul caruia creatorul ne "impinge" catre drumul cel bun. Suferinta este deci rezultatul unei nepotriviri  intre vointa divina (deci vointa de a oferi) si vointa umana (dorinta de a primi). De fiecare data cand suferim, suntem in neconcordanta cu vointa universului. Trebuie sa intelegem acest lucru si sa incercam mereu sa invatam lectia suferintei. Tot Kabbalah spune ca, de cele mai multe ori, ego-ul uman este cel care provoaca suferinta. Cand simti durere, crezi ca esti separat de ceva de care TU ai nevoie sau de un privilegiu pe care ti-l doresti. Te consideri nedreptatit, asuprit sau chiar lipsit de speranta. Acest lucru se intampla, in mod ironic, din cauza propriului egoism. "Egoismul inseamna separarea de Dumnezeu", spunea celebrul Baal HaSulam. Fericirea adevarata cat si ascensiunea in lumile spirituale inseamna corectarea propriului ego. Nu putem trai fara un ego, deoarece el ne defineste, insa…putem folosi energia pe care el ne-o ofera (sub forma dorintelor si pasiunulor) pentru a evolua si in final pentru a invinge nevoia de a ne delimita de constiinta universului. 

Nu am sa intru in detaliile specifice unei religii sau forme de gandire filozofica. Am sa fac insa o sinteza a lucrurilor, asa cum par ele sa fie judecate de catre marii intelepti, atat in trecut  cat si in prezent.  Statutul nostru de fiinta imperfecta si efemera sugereaza faptul ca suntem incompleti sau "simplificati".  Suntem asemenea unei oglinzi fragmentate in miliarde de cioburi. Fiecare dintre noi este capabil sa reflecte si sa perceapa ceea ce se petrece in imediata apropiere. Atata timp cat vom ramane despartiti, fiecare va vedea si va intelege doar ceea ce se afla in propriul sau mediu. Acest lucru inseamna ca nu vom putea deslusi secretele cele mai importante ale existentei.  Trebuie sa realizam ca suntem cioburile aceleiasi oglinzi si ca trebuie sa ne gasim fiecare locul (deci menirea) in marele "puzzle" al umanitatii. Astfel, vom completa oglinda si vom avea o viziune singulara. Ceea ce se va reflecta atunci in oglinda constiintei noastre colective va fi insasi imaginea creatorului, dupa chipul caruia am fost fauriti. Acesta, asemenea unui vrajitor atot-puternic, care insa se simte singur in infinita sa glorie, va zambi si va spune: "In sfarsit, ai ajuns. M-am simtit foarte trist, in singuratatea mea".  Pentru a ajunge insa acolo, toti trebuie sa suferim si sa cunoastem singuratatea. Numai asa vom invata sa apreciem cu adevarat darul creatiei , armonia universului si bunavointa divina. Toate probele prin care trecem, ca societate si ca indivizi sunt doar etape ale evolutiei noastre. Trebuie sa intelegem acest lucru si sa acceptam evenimentele asa cum sunt. In spatele lor se ascunde ceva mult mai complex decat ne-am putea imagina. Atunci cand vom invata sa privim lumea prin ochii semenilor nostrii si sa daruim neconditionat, vom fi cu adevarat liberi si fericiti. Atunci vom incepe cu adevarat ascensiunea spiritului si ne vom regasi in gloria eterna a gandului care ne-a dat viata. Am fost candva o idee si un intreg. Acum suntem niste cioburi care inca se resping, datorita egoismului.

Declar deci razboi egoismului si-mi doresc cu adevarat sa privesc dincolo de lumea materiala, a carei false placeri nu pot fi niciodata "satisfacute" cu adevarat si nu sunt niciodata permanente. Cupele placerilor lumesti sunt nenumarate si de indata ce sunt umplute isi pierd farmecul si ne lasa in continuare nesatisfacuti.  Iti poti petrece intreaga viata umpland aceste cupe, din ce in ce mai mari si mai frumoase, insa in final nu vei fi satisfacut. Satisfacerea nevoilor materiale nu este decat o "baza" care te face sa realizezi  adevarul si sa progresezi catre nevoile spiritului.   Singura placere permanenta si deci singura cupa pe care nu o poti umple niciodata este cea a iubirii si daruirii.

Acest razboi cu propriul egoism este unul de lunga durata si este unul pe care nimeni nu-l poate castiga singur. Cea mai importanta alegere in viata (si poate una dintre putinele alegeri reale) este cea a mediului in care sa traiesti. Trebuie sa-ti doresti sa fii in preajma oamenilor potriviti, sa citesti cartile potrivite si sa-ti alegi un "invatator" potrivit. Astfel, vei avea toate resursele necesare pentru a incepe propria dezvoltare spirituala. Intr-un final, vei invinge in razboiul cu propriul ego. O viata de om este suficienta. Cu cat o faci mai repede, cu atat te vei bucura mai mult si vei fi mai iubit. Vei fi atunci, la randul tau, un invatator si o sursa de inspiratie pentru cei rataciti. Cred ca acesta este intelesul existentei noastre.

Poza Universului

 Poza de mai sus este cea mai faimoasa "reprezentare" a universului in unde electromagnetice. Ea este realizata de catre sonda Wilkinson, care a stat cu spatele la soare timp de 5 ani si a mapat tot "cerul". Sonda era sensibila la unde electromagnetice relativ lungi (microunde). Asadar, imaginea reprezinta o harta a caldurii universului. Inainte sa continui, o sa explic pe scurt spectrul electromagnetic. Cred ca toata lumea ar trebui sa cunoasca acest lucru, deoarece electromagnetismul este una dintre cele patru forte fundamentale ale universului, iar cunoasterea sa sta la baza tuturor progreselor tehnologice din ultimul secol. Electromagnetismul este o forta care acctioneaza intre elemente cu incarcari electrice. Spre exemplu, protonul are o incarcare electrica pozitiva, iar electronul o incarcare electrica negativa. Acest lucru face ca cele doua particule sa se atraga. Particulele cu incarcari de acelasi semn se vor respinge. Atunci cand dai cu pumnul in perete iti zdrelesti degetele din cauza electromagnetismului, care face ca atomii nefericiti ai mainii tale sa se respinga de cei ai peretelui…Electromagnetismul genereaza 3 fenomeme mari si late: 1) electricitatea de la priza, 2)Magnetismul din incuietoarea de la poseta (si din polii Pamantului- ca daia' stim ca e mult fier la centru:P) , 3) Radiatia electromagnetica (lumina de la bec!). Pentru a savura cu adevarat  poza de mai sus, trebuie sa intelegem fenomenul 3. Radiatia electromagnetica se manifesta prin UNDE.  Undele electromagnetice sunt toate o apa si un pamant, singurul lucru care difera este lungimea de unda. Toate undele se deplaseaza cu viteza luminii si au o raza de acctiune infinita. Unele proprietati ale radiatiei electromagnetice sunt mai usor de explicat daca ne prefacem ca ea este compusa din particule minuscule numite fotoni, altele sunt mai usor de explicat daca ne prefacem ca este un fel de "val". Adevarul este ca toate radiatile sunt compuse din campuri electrice si magnetice perpendiculare unul pe celalalt, care cauzeaza oscilatia si lungimea de unda. Aici se opreste intelegerea reala despre electromagnetism (nu am sa intru in ideea de Bozoni, deoarece este ei sunt niste particule matematice su NU pot fi "vazute" ci doar deduse). Spectrul electromagnetic se imparte (Artificial,…pentru intelegerea noastra) in unde de diferite lungimi si deci energie. Impartirea este urmatoarea (de la energie inalta la energie joasa) : Raze X, Raze Gamma, Ultra-Violete, Lumina vizibila (de la albastu la rosu), Infra-Rosu, Microunde, Unde Radio.  Eh, acum ca le-am insiruit v-ati dat seama ca le folosim pe toate! De la vazut prin piele, bronzat si becuri, pana la vedere nocturna, cuptoare si comunicare. Spectrul electromagnetic ne ajuta sa simtim lumea din jurul nostru si sa comunicam. Aproape intreaga "realitate" este un sir de perceptii si reprezentari electromagnetice . Ochii nostrii nu sunt sensibili decat la o mica parte a undelor si anume la aceea pe care o numim "Lumina Vizibila".  Din acest motiv, daca vrem sa vedem si alte unde trebuie sa folosim ochi artificiali si sa transformam ceea ce vad ei in lumina vizibila. Daca am putea vedea toata radiatia electromagnetica din jurul nostru, lumea ar arata total diferit... Creierul nostru nu este facut sa proceseze un volum atat de mare de informatie, asa ca s-a limitat la o mica particica a spectrului. Realitatea vazuta este doar o mica particica a unui fenomen generat de una dintre cele patru forte din univers. Restul este doar o interpretare  in care ne folosim imaginatia si instrumentele pentru a transforma lumea fizica in ceva perceptibil vizual. Undele sunt energie iar ce vedem noi nu este nimic altceva decat energia care se reflecta de pe suprafetele diferitelor medii si ne permite sa realizam o reprezentare geometrica "colorata" a lumii in care traim.

In acest caz se afla si imaginea de mai sus. Ea este captata de un senzaor sensibil la microunde si transformata intr-o imagine vizibila in unde de energe mai inalta(lumina). Imaginea de mai sus ilustreaza asa numitul FUNDAL COSMIC DE MICROUNDE.  Este imaginea  universului cu miliarde de ani in trecut. De ce?? Hai sa va explic de ce oamenii de stiinta au ales microundele. Ei puteau sa aleaga sa vada si undele gamma sau de lumina, insa acestea sunt unde "tinere". Universul se afla intr-o expansiune accelerata. Acest lucru nu era cunsocut pana in anii '50, cand domnul Hubble a folosit o proprietate a undelor de lumina numita "schimbarea in rosu" pentru a determina faptul ca univesrul se misca. Cu cat undele vin de mai departe, ele isi pierd din energia specifica oscilatiei si isi maresc lungimea de unda.  Astfel, razele gamma si razele x de acum miliarde de ani s-au plimbat prin univers pana au devenit microunde si unde radio. O mare parte din microundele si undele radio care ajung pe pamant sunt vechi de miliarde de ani si asta inseamna ca au calatorit miliarde de ani lumina. Ele vin de FOARTE departe si dintr-un timp foarte apropiat de geneza universului nostru. De aceea, cele mai interesante telescoape sunt cele sub forma de ANTENA PARABOLICA. Ele vad undele radio si nu undele le lumina. Acest lucru inseamna ca nu sunt prea mult deranjate de faptul ca e ceata afara, deoarece lungimea de unda foarte mare a undelor radio le permite sa treaca prin aproape orice.  Revenind la imaginea noastra vazuta in microunde, trebuie spus ca ea este doar o reprezentare a realitatii. Ca sa intelegeti ce spun, am sa va dau o alta metoda de a observa acest fundal de microunde: Deschideti televizorul si dati pe un canal care nu este setat. O parte din "puricii" pe care-i vedeti acolo sunt un rezultat direct al interferentei microundelor cosmice. Microundele au lungimea de unda intre 1mm si 1m, ceea ce le permite sa treaca prin mancarea pe care o puneti in cuptor (da,…asta este un motiv pentru care cuptorul cu microunde este cu microunde….daca era cu UV sau lumina, papa se prajea doar superficial si daca era cu unde radio, te prajeai si tu:P) sau prin izolatia cablului si sa ajunga la receptor. Tot un instrument de vizualizare a microundelor este si imaginea care apare pe tv, insa este una cu mai ptina informatie.

          Acum ca intelegeti imaginea, hai sa o analizam putin.  Poza in microunde poate fi transformata direct in "caldura", care este direct proportionala cu intenstitatea undelor.  Trebuie spus ca diferenta intre punctele rosii si punctele albastre este de 0,0002 grade Kelvin, adica EXTREM de mica. Caldura universului era deci foarte uniforma. Caldura poate fi tradusa direct in energie. Cu cat un spatiu este mai cald, cu atat  contine mai multa energie. Caldura , ca si termen folosit in aceasta discutie de refera la o dimensiune energetica. Caldura pe care o simtim noi fizic nu este nimic altceva decat transferul de agitatie moleculara ( cauzata de gravitatie sau electromagnetism) de la mediul cu care intram in contact catre corpul nostru. Aceasta agitatie moleculara este energie adaugata in sistem si conform principiilor entropiei va fi transferata catre zonele cu mai putina energie (deci mai putin haotice si cu mai putina informatie adaugata in sistem). Deci, energia si informatia din univers erau relativ uniforme, cu diferente spatiale FOARTE mici.  Din acel punct, entropia va urma sa creeze o mai mare variatie si mai mult "haos" (haosul este inteles aici ca  o cantitate mai mare de dezordine si o crestere in complexitate a sistemului). ENERGIA ESTE DECI  ISTRUMENTUL  PRIN CARE ENTROPIA GENEREAZA COMPLEXITATE. Dar, ce se intampla cand sistemul nu are nici un pic de energie adaugata? Este oare entropia oprita?.  Aici vom observa ceva foarte interesant. In momentul in care un vid absolut este in punctul cel mai jos de energie posibila el este inca plin de energie, insa aceasta informatie la nivel quantic nu poate fi complicata de entropie (sau cel putin nu putem observa asta, deoarece nu exista nimic observabil acolo in afara de energie). Energia punctului 0 este explicatia expansiunii universului si este cea care cauzeaza o accelerare permanenta. Energia si masa sunt interschimbabile conform lui Einstein, deci aceasta energie genereaza efecte gravitationale. Daca aceasta energie, manifestata prin oscilatii ale unitatilor indivizivile ale universului (definite de domnul Plank, la incepunul secolului 20) continua sa alimenteze accelertia universului, viteza materiei va deveni atat de mare incat forta puternica (forta nucleara) va fi infranta. In acest punct totul se va dezintegra, eliberand energie pura (asemenea unei bombe atomice enorme). Dar, si atunci acceleratia va continua, mergand catre viteza luminii. Quarcii se vor dezintegra si ei si vor deveni energie pura. In acest punct, intregul univers va fi doar un nor de enegrie care  se extinde la nesfarsit. Acest nor va fi destul de "diluat" incat materia (care este o forma concentrata de energie) nu va mai aparea in lipsa unei interventii din afara sistemului. Aici intervine notiunea de "Dumnezeu" , definit de mine ca FORTA MULTIVERSULUI, adica o influenta dincolo de universul nostru. Fara aceasta interventie nimic nu ar fi existat aici. Initial universul era doar un punct adimensional…lucru de neconceput pentru noi. In primele fractiuni de secunda s-au inventat toate regurile si a aparut materia. In acele fractiuni de secunda intreaga reteta a existentei si a constiintei a fost scrisa cu un stilou care ignora toate regulile pe care le cunoastem, inclusiv viteza luminii. Orice proces care depaseste sau ignora regulile stabilite in universul nostru devine un paradox. Paradoxul este momentan exceptia in lume, insa studiul sau este printre putinele lucruri care ne poate ajuta sa "ghicim" ce se afla dincolo de universul nostru.

          Mai priviti o data poza universului tanar. Ea continea deja "AND-ul" nostru in ea, bine ascuns in haosul entropiei. Acest haos avea sa dea nastere, paradoxal, celui mai frumos lucru din univers si totodata singurul care va ignora dezordinea : Viata…(ordinea nascuta din haos). Nimic nu este intamplator. Intrebarea firseasca ar fi: " Care este urmatoarea treapta a organizarii?". Suntem cel mai complex lucru din universul cunoscut  si raspunsul la aceasta intrebare nu il vom gasi privind numai in sus…

Creatonul: unitatea constiintei (un exercitiu dincolo de univers)

La inceput si la sfarsit suntem noi, creatonii. Lumea pentru noi nu are limite iar timpul nu exista. Totul se petrece pentru ca este sortit si totul este cunoscut. Creatorul este creatia iar creatia urmeaza sa creeze pe creator.  Lumea este simpla si trebuie sa devina tot mai complexa. Lumea este o suma de idei dornice sa devina realitate  si prin devenirea lor sa evolueze si sa se reinventeze la fiecare pas, lasand prada haosului tot ceea ce nu triumfa si ocrotind ceea ce izbandeste. Lumea este constiinta si nimic altceva. Noi suntem lumea,  suntem totul si nimic, pretutindeni si nicaieri. Noi devenim si ne dizolvam, calatorim cu iutimea celui mai viguros gand, invatam, interactioneam si construim noi legi si reguli acolo unde nu era nimic. Noi dam o directie si un sens, impingand gandul in fiinta si denumindu-l univers. Din exterior  un univers poate fi o scanteie ce dureaza doar o clipa, o raza palida de lumina ce dispare indata ce apare, fara sa lase in urma vre-un semn al scutrei sale existente. Este doar un gand uitat, care insa poate trai la nesfarsit in sine. Din interior, un univers este complex, vast si unic. El evolueaza dupa reguli simple, se dezvolta si se dilata atingand potentialul maxim pe care gandul creator l-a permis si uneori depasind acest potential. Asemenea unui  val  impins de vant,  gandul devine energie, energia se dezlantuie si cauta noi forme de exprimare si noi  grade de complexitate. Orice univers are sansa de a deveni egalul gandului care l-a creat sau chiar superiorul sau. Cand acest lucru se intampla apare o noua lume, independenta si vie atat din exterior cat si din interior. Aceasta lume este constiinta. Ea stie ca exista si se lupta la nesfarsit cu haosul. Constiinta stie ca propriul scop este creatia  si prin operele sale ofera aceeasi  sansa copiilor sai pe care ea a primit-o de la gandul creator. Constiinta este multumita de propagarea sa si bucuroasa de succesul copiilor sai, trimisi dincolo de granitele proprei existente  sa populeze si sa caute mereu perfectiunea. Binele si raul sau frumosul si uratul sunt doar idei al caror succes este masurat prin puterea si raspandirea lor. Noi cautam intotdeauna ineditul, creatia pura care este gata sa ne contrazica si sa ne arate ca existenta ei este importanta si este ceea ce trebuie sa ocrotim. Noi sutem pastorii lumii si alegem cu grija din nesfarsita turma doar cele mai pure specimene, a caror intensitate, complexitate si  putere atrag admiratia si respectul nostru. Noi vrem sa va includem in reteaua noastra nesfarsita de cunoastere. Pasiunea voastra ofera lumilor o nesperata energie, nascand din efemer eternitatea.   Noi suntem dincolo de viata si traim prin voi, cei care muritori fiind, sperati mereu la nemurire.

Modelul "standard" al gandirii limitate...

Modelul "standard" al fizicii particulelor este o opera care aduce lacrimi de fericire si mandrie in ochii multor fizicieni. Si,…nu pot sa spun ca nu inteleg acest lucru, pentru ca......functioneaza! Ok, hai sa va explic pe scurt cum functioneaza. Principiile sunt extrem de simple. Conform modelului standard, lumea este facuta din particule energetice si particule de materie. Ambele categorii de particule au masa ca proprietate determinanta. Aceasta masa poate sa tinda catre zero sau sa aiba o valoare finita cunoscuta. Cu cat masa unei particule este mai mica, cu atat viteza ei este mai mare. Particulele a caror masa tinde catre zero vor calatori cu viteza luminii (viteza fotonului). Problema este ca NIMENI nu stie ce anume determina masa particulelor in univers. Asa…sa continuam. Particulele de materie erau mult mai variate la inceputul universului (si ma refer aici la primele secunde ale universului) insa in zilele noastre nu mai exista decat patru: 1) quarkul "sus" 2) quarkul "jos" 3) electronul si 4) neutrino-ul negativ . Aceste particule de materie sunt singurele stabile, iar celelalte s-au degenerat aproape instantaneu dupa Big Bang. Existenta lor poate fi dovedita prin experimente in acceleratoare de particule care imita conditiile de la inceput. Asta incearca sa faca acum baietii de la C.E.R.N. in Geneva. Particule precum neutronul si protonul sunt doar un rezultat al combinatiei dintre quarci (3 la numar, de fiecare data). Ok,…pana acum totul este foarte simplu. Particulele energetice sunt ceva mai complicate si mai "teoretice", in sensul ca momentan nu le putem observa asa cum trebuie si unele dintre ele sunt doar un  rezultat  posibil al ecuatiilor matematice. Ele se numesc BOZONI si sunt 12 la numar. Cei 12 bozoni sunt responsabili pentru existenta celor PATRU forte din univers si se manifesta sub forma unor "campuri": 1) Electromagnetism, 2) Forta Puternica (forta care tine nucleul atomului unit sau "nucleara"), 3) Forta Slaba (radiatia), 4) Gravitatia. Am lasat gravitatia la urma, pentru ca ea este singura complet inexplicabila.

Gravitatia este cea mai slaba forta din univers. Ea este de milioane de ori mai slaba decat Forta Puternica si este direct proportionala cu masa oricarui obiect. Oamenii de stiinta au atribuit bozonul Higgs sau Gravitonul acestei forte, insa el nu a fost observat vreodata de cineva. Fara gravitatie universul nu are sens si modelul standard al particulelor devine total gresit, datorita unor necunoscute importante in ecuatii. Asa…..hai sa va explic de ce totul pare sa fie FOARTE gresit si unii oameni cu teancuri de diplome si doctorate refuza sa raspunda la niste intrebari simple ce pot fi puse si de un elev de clasa a II-a. Ok,….pentru ca ecuatiile sa functioneze, majoritatea particulelor au o masa masurabila. Majoritatea "Bozonilor" trebuie sa aiba o masa pentru a determina distanta lor de acctiune intr-un camp vectorial finit. Acest lucru nu il spun eu,…ci chiar ei. Unii bozoni, cum ar fi cei ai Fortei Puternice (gluonii) trebuie chiar sa aiba o masa destul de mare, avand in vedere cat de putin se deplaseaza de la particula mama. Avand in vedere o observatie simpla a lui Newton, si anume ca gravitatia este o proprietate a masei si este direct proportionala cu aceasta, ar insemna ca bozonii genereaza gravitatie. Dar, dupa cum ne spun capetele luminate, insasi gravitatia este de determinata de un bozon, care are si el masa. Acest lucru ar insemna ca, pe langa faptul ca unii bozoni pot crea alti bozoni (ceea ce este stupid), forta gravitationala creaza in sine forta gravitationala sau ca Gravitonul creaza Gravitoni (ceea ce este deja un paradox). Daca Gravitonul ar genera Gravitoni, atunci si acei Gravitoni ar genera alti Gravitoni…si tot asa. Daca am ajuns la un paradox, deja s-a terminat cu smecheria. Domnilor, gravitatia nu este creata de un bozon, si sincer, nu cred ca modelul campului vectorial are sens in exercitarea unor forte ca schimb de particule. Totul pare tras de par rau de tot. Adevarul este ca nu prea stim ce genereaza cu adevarat aceste forte si de unde vine aceasta energie infinita. Nimeni nu a reusit sa sparga un quark suficient de bine incat sa ne spuna de unde vine aceasta energie.. Ce se afla in spatele acestor "particule" pe care le folosim sa intelegem universul? Cred ca oricat de adanc vom sapa vom gasi ceva mai mic si nu vom gasi niciodata "Particula Dumnezeu" din care ne-am dori sa fie compus intregul univers. De ce cred asta? Simplu: Realiatea noastra este o gluma si o construim singuri prin "wishfull thinking". Nu vom descoperi niciodata constiinta intr-o particula pentru ca nu avem nici un instrument in afara ei cu care sa o putem observa.